România se află sub impresia evenimentelor tragice din ultima perioadă la producerea cărora au contribuit și o serie de erori făcute de unele instituții publice, însă nu trebuie trasă concluzia că orice se întâmplă nefericit în viață este vina statului sau că statul trebuie să rezolve tot, consideră președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. „Nu este un moment foarte bun să vorbim de rolul pozitiv al pieței. Țara este sub impresia evenimentelor tragice din ultima perioadă la care au contribuit și greșeli ale unor instituții publice. Ce îmi este mie frică — să nu tragem concluzia din ce s-a întâmplat că statul trebuie să facă tot, că orice se întâmplă nefericit în viață este vina statului și că la orice merge prost în viață statul este soluția. Pentru că, din nefericire, așa cum există patroni care sunt lacomi și imprudenți și fac rău societății și sfârșesc prin a-și face rău lor înșiși, și funcționarii statului pot să fie lacomi și incompetenți și leneși. Și, așa cum există eșecuri ale pieței, situații în care piața nu funcționează bine, și statul poate să nu funcționeze bine. Să ne imaginăm că la orice problemă avem în viață va exista o soluție din parte statului, cred că este un lucru periculos. Va crea deziluzii, dar aceasta nu este important, dar vom merge pe o pistă greșită”, a spus Bogdan Chirițoiu, la conferința „Concurența în sectoare esențiale ale economiei românești”. În opinia lui Chirițoiu, statul ar trebui să se concentreze pe zonele în care există nevoie de reglementare. „Repet, nu este momentul cel mai ușor să spui asta, climatul intelectual nu cred că merge în direcția asta, din păcate și oamenii politici trebuie să fie atenți la climatul intelectual, dar cred că instituții ca a noastră trebuie să încerce să reziste acestui val. Și acesta ar fi unul dintre mesajele pe care aș vrea să le lansăm prin acest raport: că statul are evident un rol, dar, ca să și-l poată face bine, recomandarea noastră ar fi să se concentreze într-adevăr pe acele zone în care este esențial, pe zone în care avem nevoie de reglementare și să concentrăm resursele pe care le avem, câtă capacitate avem noi, câtă competență, câți oameni, cât efort putem face, pe acele zone pe care este esențial ca statul să fie prezent. Pentru că, dacă încercăm să facem tot, o să facem foarte multe lucruri prost”, a adăugat Chirițoiu.