Breaking News

Hossu (Cartel Alfa):Strategia Națională pentru Dialog Social este un document la care nu cred că putem subscrie

Draftul de Strategie Națională pentru Dialog Social reprezintă un pas, dar din care lipsesc prioritizările și în care se fac confuzii, nu credem că putem subscrie la acest document, a declarat, luni, în cadrul unei dezbateri, Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”. ‘Ar fi trebuit să avem acces la studiul care a stat la baza realizării acestei strategii. Legat de draftul de Strategie Națională de Dialog Social, este un pas, dar despre structura documentului pot spune că lipsesc prioritizările obiectivelor în structura respectivă. Există, pe de altă parte, niște afirmații potrivit cărora dialogul social funcționează ca o modalitatea de rezolvare a refulărilor între partenerii sociali. Eu spun că nu este așa. Exprimările din text nu sunt întotdeauna cele mai fericite (…) Graficul legat de contractele sectoriale la nivel de unitate și sectoriale a dispărut cu totul de exemplu din prezentarea de ansamblu a noi Strategii. Nu credem că este o strategie la care am putea subscrie’, a afirmat Hossu. Potrivit președintelui CNS ‘Cartel Alfa’, în cadrul documentului nu sunt cuprinse elemente esențiale. ‘Elemente esențiale nu sunt cuprinse și dau exemplu aici faptul că partenerii sociali sunt parteneri în elemente decizionale majore disfuncționale la ora actuală, cum este Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Consiliul la nivelul CNAS-ului și care, de fapt, din cauza unor decizii politice, sunt disfuncționale, deși măsurile asupra banilor alocați sunt atât din partea angajatorului, cât și din partea salariaților. Este anormal ca în Casa de Asigurări de Sănătate să existe doar câte un reprezentant din partea angajatorului și unul din partea salariaților. Avem structuri unde este important dialogul social, cum este Inspecția Muncii. Ar trebui făcută o comisie tripartită care să facă acele corecții ale documentului. Neschimbarea cadrului legislativ face practic inexistent dialogul social și neimplicarea partenerilor sociali. Modificarea Legii inspecției muncii, de exemplu, caz în care atât ansamblul patronatelor și confederațiilor reprezentative a considerat că trebuie să rămână o instituție independentă. În schimb, Guvernul a decis că nu este cazul’, a subliniat Bogdan Hossu. Experți ai confederațiilor și federațiilor sindicale și patronale, ai Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ai mediului de afaceri, organizațiilor neguvernamentale, precum și specialiști în resurse umane sau dreptul muncii au participat, luni, la lansarea în dezbatere publică a Strategiei Naționale pentru Dialog Social. Documentul se va afla în dezbatere publică timp de 30 de zile pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin Departamentul pentru Dialog Social.