Rata imunizărilor este în scădere la nivel național, depărtându-se de atingerea țintei propuse de Organizația Mondială a Sănătății (95%), relevă un studiu realizat de Institutul de Politici Publice (IPP) și dat publicității miercuri în cadrul dezbaterii „Nediscriminarea înseamnă drepturi egale! Vaccinarea înseamnă un drept la șanse reale!”, desfășurată la Palatul Parlamentului. „În România, vaccinarea a scăzut constant pe toate tipurile de vaccin din Programul național de imunizare, cu excepția celui făcut în maternitate. Există riscuri și acolo pentru că tinerele mame rome nu ajung în maternitate să nască. Raportat la numărul de născuți vii, acoperirea vaccinală este de sub 86%, în scădere cu peste 3% față de anul trecut, iar procentul copiilor incomplet vaccinați este cu 15% mai mare în 2014 față de 2013”, a afirmat Elena Tudose, director de programe la IPP. Studiul a inclus o cercetare de teren în patru comunități cu populație romă, a centralizat date la nivel național primite de la Ministerul Sănătății și Direcțiile Județene de Sănătate Publică și a analizat studii anterioare referitoare la sănătatea populației de etnie romă. Cercetarea de teren a vizat comunitățile de romi din Valea Seacă și Corbasca (județul Bacău) și Bolintin Deal și Vărăști (județul Giurgiu). Studiul este parte a proiectului „Nediscriminarea înseamnă drepturi egale! Accesul echitabil al copiilor romi la servicii de sănătate — o condiție fundamentală într-o societate nediscriminatorie”, finanțat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. „Este o temă care se amplifică în impactul ei asupra societății și cu cât ne aplecăm asupra ei mai devreme cu atât mai bine pentru societate și în special pentru copiii care vor suporta consecințele unei politici disfuncționale în ceea ce privește accesul sau refuzul de a fi cooptați în programul de vaccinare”, a spus directorul IPP, Violeta Alexandru. Președintele Comisiei de sănătate din Senat, Ion Luchian, susține că, în societate, importantă e prevenția în toate domeniile, nu numai prevenția prin vaccinare. „Nu știu unde s-a greșit în programul de vaccinare pentru că în România acesta funcționa bine, era destul de bine controlat la nivelul anilor ’90. Ceva s-a întâmplat. (…) Nu știu dacă accesul populației la informații nespecializate… Cred că în România nu numai prevenția prin vaccinare este importantă, ci prevenția în toate sectoarele. Trăim dramatismul tragediei de la Colectiv și cred că, dacă ar fi fost și acolo prevenție, nu s-a fi întâmplat această tragedie. Păcat de oamenii aceia tineri care s-au prăpădit”, a afirmat Ion Luchian.