Conducerea liberalilor germani și-a anunțat demisia după eșecul istoric în alegeri

Logo_FDPCăderea liberalilor germani (FDP) continuă, după ce conducerea formațiunii și-a anunțat luni seară demisia, în urma eșecului istoric în alegeri, relatează site-ul thelocal.de. Cinci miniștri în exercițiu, printre care și ministrul de externe Guido Westerwelle, și-au anunțat demisia.Fostul ministru al justiției Sabine Leutheusser-Schnarrenberger și ministrul sănătății Daniel Bahr s-au alăturat luni lui Westerwelle și vicecancelarului și ministrului economiei Philipp Rosler, anunțându-și la rândul lor demisia.

Rainer Bruderle și-a pierdut automat poziția de lider al grupului parlamentar al FDP, după ce partidul său nu a mai reușit să intre în parlament, pentru prima dată în ultimii 65 de ani, în urma eșecului la alegerile de duminică.
Partidul, care nu a obținut decât 4,8% din voturi, sub pragul de 5% necesar pentru intrarea în legislativ, a pierdut toate cele 93 de locuri de parlamentar.
În afara parlamentului, liberalii se vor strădui să atragă atenția și este de așteptat să se confrunte cu probleme financiare deoarece vor primi mai puțini bani de la stat.
Conducerea și-a anunțat demisia în contextul criticilor puternice la adresa strategiei de campanie de ultim moment de a cerși voturi de la susținătorii CDU, strategie despre care numeroși susținători au spus că a marcat pierderea respectului din partea electoratului.
Între timp, toate speranțele sunt puse în liderul în devenire Christian Linder (34 de ani), care a promis că va aduce partidul din nou în parlament la alegerile viitoare.
Pentru asta, partidul va trebui să-și câștige respectul, a spus Linder, sugerând că formațiunea nu a evidențiat lucrurile care o diferențiau de partenerii de coaliție CDU.
„Nu totul a fost rău, dar o bună parte a fost, evident, neconvingătoare”, a spus el.
Partidul este reprezentat în continuare în nouă din cele 16 parlamente regionale.
FDP va alege o nouă conducere la congresul din noiembrie.