Breaking News

Proiectul privind interzicerea fumatului a fost scos de pe ordinea de zi a plenului Camerei

fumatProiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului a fost scos miercuri de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. Proiectul a fost înscris luni pe ordinea de zi, dar, în cursul zilei de marți, a fost scos și retrimis la Comisia de sănătate. Președintele Comisiei pentru sănătate, Florin Buicu, a declarat miercuri, la Parlament, că motivul scoaterii de pe ordinea de zi a plenului Camerei a acestui proiect este o scrisoare a Consiliului Concurenței care atrage atenția asupra unui amendament în actul normativ care interzice afișarea țigărilor în locurile obligatorii de trecere. „După întocmirea raportului de către Comisia de sănătate a Camerei Deputaților a venit o adresă din partea Consiliului Concurenței legat de un amendament care interzicea afișarea țigărilor în locurile obligatorii de trecere”, a spus președintele Comisiei pentru sănătate. Întrebat dacă sunt șanse ca proiectul să intre miercuri pe ordinea de zi a plenului, el a spus că „în urma negocierilor care vor avea loc între liderii partidelor politice din Parlament va fi luată o decizie”. Deputatul PSD Aurelia Cristea a afirmat miercuri că speră ca acest proiect să fie adoptat de Camera Deputaților în actuala sesiune parlamentară. „Sper ca acest proiect atât de mult așteptat și cu așa o largă susținere publică și din partea profesorilor, a medicilor și a foarte multor tineri va trece în această sesiune parlamentară. Chiar cred că va găsi ecou la Palatul Parlamentului și va fi aprobată. În acest moment, nu am nicio explicație pentru ce a fost scos de pe ordinea de zi, știu că a fost o corespondență între Consiliul Concurenței și Comisia de sănătate pentru o clarificare mai bună a unuia dintre amendamentele depuse de către Comisia de sănătate la actuala lege și probabil că și acesta este unul dintre motive”, a spus Cristea.