Statuia Libertăţii din New York a fost creată iniţial pentru a reprezenta o femeie musulmană, se afirmă pe blogul revistei oficiale editate de Institutul Smithsonian din Statele Unite ale Americii, informează msn.com.Potrivit unui articol apărut pe blogul Smart News, publicaţie finanţată de Guvernul american, unul dintre creatorii Statuii Libertăţii şi-a găsit sursa de inspiraţie în monumentele din Egipt şi dorea, iniţial, să sculpteze o femeie musulmană din popor, purtând voalul tradiţional islamic, lângă Canalul de Suez.Articolul îl citează pe istoricul Barry Moreno, autorul mai multor cărţi despre celebra statuie, ale cărei „origini islamice” au fost raportate şi săptămâna trecută pe site-ul The Daily Beast.”Având forma unei femei musulmane din popor, voalată, statuia avea iniţial o înălţime de 26,2 metri, iar piedestalul avea la rândul său 14,6 metri”, a explicat istoricul Barry Moreno în cartea sa intitulată „The Statue of Liberty”.Designul iniţial a fost refăcut, iar statuia a devenit în cele din urmă colosul de inspiraţie romanică de astăzi, care reprezintă un simbol al libertăţii, amplasat în portul oraşului New York.Statuia Libertăţii a fost un cadou făcut de Franţa Statelor Unite în 1886, în semn de recunoaştere a prieteniei dintre cele două ţări.