DE DUMINICĂ, IEŞENII SUNT INVITAŢI LA PATINOAR. SE DESCHIDE PALAS ICE

Palas IceDin acest week-end, cei care îndrăgesc sportul pe gheaţă sunt aşteptaţi la Palas, unde se va deschide patinoarul. Sesiunile de patinaj pe Palas Ice vor începe duminică, 29 noiembrie 2015, de la ora 10.00, şi vor continua în fiecare zi a sezonului rece.

Copiii vor avea propriul patinoar în ansamblul Palas, care se va deschide pe 4 decembrie.

Orarul de funcţionare al Palas Ice va fi de luni până vineri, în intervalul orar 12.00 – 22.00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 – 23.30.

Pentru o oră şi jumătate de mişcare pe gheaţă, tariful este de 10 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi. Persoanele care nu deţin patine, le pot închiria de la Palas Ice pentru 10 lei.

Palas Ice are o suprafaţă de 1.200 mp şi poate găzdui până la 300 de persoane. Patinoarul beneficiază de tehnologie performantă de răcire şi menţinere a gheţii, fiind funcţional până la o temperatură de maximum 12 grade Celsius.

Cel de-al doilea patinoar din Palas este dedicat exclusiv copiilor şi va fi deschis vineri, 4 decembrie. Palas Ice Junior este poziţionat în parc, lângă restaurantul Chef Galerie, şi va funcţiona zilnic.