Expoziţia „Mari personalităţi ale Marii Uniri”, reproduceri fotografice după portrete şi documente istorice reprezentative pentru memorabilul eveniment, va fi vernisată cu ocazia Zilei Naţionale a României, la sediul Institutului Cultural Român din New York, unde va putea fi vizitată în decembrie.Expoziţia cuprinde facsimile după documente fundamentale din 1918, precum hotărârea Sfatului Ţării de la Chişinău, din 27 martie/ 9 aprilie, de unire a Basarabiei cu România, moţiunea adoptată la Cernăuţi, în 15/28 noiembrie, de Congresul General al Bucovinei privind unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei cu Ţara-Mamă, şi rezoluţia adoptată de Adunarea Naţională de la Alba Iulia, din 18 noiembrie/1 decembrie, prin care s-a decretat unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi a Maramureşului cu România, informează un comunicat remis MEDIAFAX.”Mari personalităţi ale Marii Uniri” pune, totodată, accentul pe factorul uman, evidenţiind figuri ilustre ale elitelor culturale, religioase, politice şi militare care au militat activ şi au acţionat decisiv pentru înfăptuirea statului naţional unitar român. Aceste personalităţi de vârf ale generaţiilor contemporane cu Marea Unire au fost exemplare pentru eforturile şi sacrificiile de tot felul ale întregului popor român pentru împlinirea unui vechi ideal naţional.Expoziţia de la Institutul Cultural Român din New York îi prezintă, printre alţii, cu succinte date biografice, pe regele Ferdinand I Întregitorul, regina Maria, Ion I. C. Brătianu, Nicolae Iorga, Vasile Lucaciu, Vasile Goldiş, Iuliu Maniu, Take Ionescu, Ion Inculeţ, Alexandru Averescu, Ştefan Cicio-Pop, Silviu Dragomir, Alexandru Lapedatu, Ioan Suciu, Octavian Goga, Constantin Stere, Iuliu Hossu, Nicolae Titulescu, Sever Bocu, Ion Nistor şi Ion Gh. Pelivan.”Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid. Este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit”, sublinia istoricul şi academicianul Florin Constantiniu.