Autoritățile bulgare au descoperit marți un dispozitiv exploziv care era amplasat într-un autovehicul aflat în parcarea aeroportului din Sofia, informează Reuters și BTA. „Un dispozitiv exploziv a fost descoperit într-o furgonetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului din Sofia, Daniela Veleva. Terminalul 1 al aeroportului a fost evacuat și închis după ce a fost descoperit dispozitivul exploziv, a precizat Ministerul de Interne bulgar. Potrivit BTA, o persoană a anunțat la numărul european de urgență că este posibil ca un dispozitiv exploziv să fie amplasat într-un minibus cu număr de înmatriculare străin, aflat în parcarea de la terminalul 1 al aeroportului. Mai multe echipe ale Unității specializate pentru combaterea terorismului au fost trimise la fața locului pentru a verifica zona. Până în prezent nu a fost anulat niciun zbor de pe aeroportul din Sofia.