Concursul Internaţional „George Enescu” 2016 va avea loc între 3 şi 25 septembrie, în Bucureşti

Festivalul EnescuEdiţia din 2016 a Concursului Internaţional „George Enescu” va avea loc între 3 şi 25 septembrie, la Ateneul Român şi la Universitatea de Muzică din Bucureşti, după cum au anunţat organizatorii evenimentului luni, într-o conferinţă de presă.Secţiunile concursului vor fi dedicate celor trei cele mai importante instrumente solistice, vioară, violoncel şi pian, precum şi compoziţiei.Artişti recunoscuţi la nivel internaţional vor face parte din juriu. Astfel, Gabriel Tacchino va fi preşedintele juriului secţiunii de pian, Natalia Gutmann – preşedintele juriului secţiunii de violoncel, Zygmunt Krauze – preşedintele secţiunii Compoziţie, Pierre Amoyal – preşedintele secţiunii Vioară. Printre membrii juriului se mai numără pianista Dana Borsa, violonistul Remus Azoiţei, violoncelistul Marin Cazacu şi compozitorul Dan Dediu.Concursul Internaţional „George Enescu” oferă multiple oportunităţi de promovare şi de lansare în carieră pentru tinerii artişti. La ediţia din 2016, alături de tinerii artişti, vor susţine recitaluri şi membri ai juriilor internaţionale, repere în muzica clasică internaţională de astăzi, precum David Geringas – violoncel (7 septembrie) şi Peter Donohoe – pian (22 septembrie).Concursul Internaţional „George Enescu” este construit ca o prelungire firească a Festivalului „George Enescu”, cel mai important eveniment cultural internaţional organizat de România. La fel cum George Enescu îi sprijinea în timpul vieţii pe tinerii muzicieni – în calitate de director onorific al Asociaţiei Muzicale Române, compozitorul român a făcut donaţii substanţiale pentru a plăti bursele acordate muzicienilor, iar, în anul 1912, a susţinut un turneu în România, strângând peste o mie de lire sterline pentru a înfiinţa şi acorda un premiu naţional de compoziţie -, Concursul Enescu descoperă, susţine şi promovează tinerele talente din întreaga lume.Începând din 2014, România se află an de an sub semnul lui George Enescu, iar Concursul Internaţional „George Enescu” este organizat alternativ cu Festivalul „George Enescu”.Ediţia din 2016 se desfăşoară sub patronajul preşedintelui României, producător este Guvernul României, prin Ministerul Culturii, iar organizator, Artexim.Mai multe informaţii se găsesc pe site-ul festivalenescu.ro.