Breaking News

MAE: Grevă națională de 24 de ore în Grecia

O grevă națională de 24 de ore este anunțată în Grecia pentru ziua de 3 decembrie de către cel mai mare sindicat al funcționarilor publici eleni – Administrația Supremă a Funcționarilor Publici – și de către Confederația Generală a Lucrătorilor Greci – sindicatul lucrătorilor din domeniul privat – informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-un comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, la protest și-au anunțat participarea și Administrația Federației Panelene Maritime, organizațiile de lucrători din administrațiile locale, medicii din spitale și centre medicale, reprezentanții transportatorilor de călători urbani și feroviari. În Atena, personalul de pe mijloacele de transport în comun va protesta până la ora 09.00, reluând protestul de la ora 21.00 până la sfârșitul programului de lucru. În ceea ce privește sindicatele controlorilor de trafic aerian și personalului navigant, acestea nu au adoptat încă o decizie privind ralierea la protest. Cu toate acestea, nu se exclude riscul unor perturbări ale traficului aerian din ziua de 3 decembrie, adaugă sursa citată.