Breaking News

Cioloș: Îi îndemn pe români să înțeleagă că trebuie să rămână uniți

lista-lui-ciolos-asteapta-aprobarea-parlamentului-audierile-incep-astazi-la-ora-13-00-18520622Premierul Dacian Cioloș i-a îndemnat, miercuri, pe români, să înțeleagă că, în condițiile unui climat internațional agitat, este important să rămână uniți.  „Suntem într-un climat internațional agitat. Îngrijorările nu lipsesc, dar nu trebuie să uităm că poate mai mult ca niciodată în istoria noastră nu suntem singuri ci alături de parteneri și aliați puternici. Îi îndemn pe toți românii să înțeleagă că, în condițiile violenței și ale conflictului, ale instabilității și schimbărilor în plan internațional, este important mai mult ca oricând ca noi toți să rămânem uniți și să manifestăm solidaritate activă față de noi înșine, față de semenii noștri, față de partenerii noștri din Europa și NATO, față de frații noștri din R. Moldova. Ca și la 1 decembrie 1918, și astăzi după 97 de ani, sunt convins că numai împreună putem reuși”, a afirmat Cioloș, miercuri, în plenul Senatului, la sesiunea solemnă consacrată Zilei Naționale. La ședința solemnă de la Senat, condusă de președintele Camerei Superioare a Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu, au mai participat, fostul președinte Emil Constantinescu, președintele CCR Augustin Zegrean, președintele Curții de Conturi Nicolae Văcăroiu și Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.