Primele raiduri aeriene efectuate de aviaţia britanică împotriva grupării Stat Islamic în Siria, după votul de miercuri seara al Parlamentului, au vizat câmpuri petrolifere şi au avut succes, a declarat joi ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, citat de BBC News Online.Avioanele de vânătoare Tornado ale Forţelor Aeriene Regale britanice au efectuat primele atacuri împotriva unor obiective ale grupării teroriste Stat Islamic în Siria, la numai câteva ore după ce Parlamentul a aprobat raidurile aeriene cu 397 de voturi pentru şi 223 împotrivă, în urma unei dezbateri care a durat zece ore.Patru avioane de luptă de tip Tornado au decolat la scurt timp după vot de la baza aeriană a Forţelor Aeriene Regale britanice din Cipru, RAF Akrotiri.Două dintre cele patru avioane au revenit la baza din Cipru la peste trei ore după decolare, în jurul orei 3.00 GMT (5.00, ora României), iar celelalte două la 6.30 GMT (8.30, ora României).Potrivit corespondentului BBC Jonathan Beale, avioanele au părăsit baza aeriană RAF Akrotiri având la bord câte trei bombe Paveway fiecare şi s-au întors fără aceste arme de mare precizie. O dronă de tip Reaper a forţelor aeriene a fost de asemenea în misiune, pentru a oferi informaţii.Raidurile au vizat câmpurile petrolifere Omar din estul Siriei, care se află sub controlul reţelei Stat Islamic, şi „au avut succes”, a declarat ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, precizând că a aprobat personal ţintele, înaintea votului din Parlament.Fallon a adăugat că a avut loc un proces „foarte riguros” de selectare a ţintelor şi toate acţiunile militare ale Marii Britanii vor respecta „reguli foarte stricte de angajament”.Întrebat cât timp ar putea fi implicată Lodra în campania coaliţiei internaţionale împotriva grupării SI în Siria, el a apreciat că „nu va fi rapid”, dar a argumentat că nu era corect să lase bombardamentele pe seama altor forţe aeriene.În ceea ce priveşte eventuale trupe la sol, ministrul britanic a subliniat că premierul irakian a spus foarte clar că nu vrea trupe occidentale pe teren pentru a lupta împotriva SI. Dar Marea Britanie poate obţine „multe din aer”, inclusiv întreruperea surselor de venit ale SI, cum sunt câmpurile petrolifere, a precizat el.Forţele aeriene britanice efectuează operaţiuni împotriva grupării jihadiste Stat Islamic în Irak de anul trecut.Fallon a spus că Ministerul Apărării va evalua pagubele provocate de bombardamente ulterior, dar scopul este să dea „o lovitură reală petrolului şi veniturilor de care depinde Daesh (gruparea Stat Islamic-n.r.)”.În urma votului, premierul britanic David Cameron a afirmat că parlamentarii au „luat decizia corectă pentru a menţine ţara în siguranţă”, dar opozanţii săi au apreciat că a fost o greşeală.Iniţiativa a divizat Partidul Laburist (centru-stânga, în opoziţie), al cărui lider, Jeremy Corbyn, se opune bombardamentelor. Potrivit BBC, 66 de parlamentari laburişti au votat în favoarea raidurilor aeriene.