Președintele social-democraților, Liviu Dragnea, le-a transmis luni reprezentanților sindicatelor din învățământ că PSD dorește un dialog care să se concretizeze printr-un acord care să fie și respectat până la capăt de ambele părți, având în vedere că de-a lungul anilor s-au mai parafat astfel de înțelegeri, care nu au fost finalizate din diferite motive. „Dorim să avem un dialog cu dumneavoastră care să se finalizeze cu un document, cu un acord, în care ambele părți să fim siguri că îl putem duce până la capăt. S-au mai semnat acorduri în România, chiar și de către partidul nostru, de-a lungul anilor, și, din păcate, nu au fost finalizate din varii motive”, a declarat președintele PSD, în debutul întâlnirii pe care o are la Parlament cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. În opinia lui Dragnea, educația este un domeniu de care vorbesc foarte mulți, dar nu toți înțeleg nevoile reale ale sistemului românesc de învățământ. „Educația este un domeniu de care foarte multă lume vorbește, dar, din păcate, nu toți cei care vorbesc înțeleg sistemul, înțeleg care sunt nevoile adevărate, înțeleg care sunt acțiunile, actele normative și măsurile care trebuie întreprinse pentru ca obiectivul final al oricăruia dintre noi, dintre dumneavoastră, părinți, copii, dascăli, să fie un învățământ de calitate, pe de-o parte. Pe de altă parte, cadrele didactice să fie așezate pe poziția corectă, într-o ierarhie a valorilor în societatea românească așezată în bună rânduială”, a mai declarat președintele PSD.