Parlament: Regulamentul comun al Camerei Deputaților și Senatului, modificat pentru punerea în acord cu deciziile CCR

 

parlamentulromanieib491c04e9f-1387884257Plenul Parlamentului a adoptat marți o hotărâre prin care au fost modificate și completate articolele 56 și 57 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului pentru punerea în acord cu deciziile CCR. Parlamentarii au adoptat hotărârea cu 274 voturi „pentru”, 13 abțineri și un vot împotrivă. Potrivit modificărilor, „în cadrul cererii de reexaminare, Parlamentul poate să modifice în totalitate sau parțial textele care au legătură cu cererea de reexaminare, inclusiv prin recorelarea dispozițiilor legii”. De asemenea, altă prevedere modificată a Regulamentului comun al Parlamentului stipulează că, „în cazul în care textele care au legătură cu cererea de reexaminare au fost modificate în totalitate sau parțial, legea cuprinzând aceste texte reexaminate, după adoptare, se trimite președintelui pentru promulgare”. În forma anterioară, regulamentul prevedea că, „în cazul în care obiecțiile cuprinse în cererea de reexaminare formulată de președinte sunt adoptate parțial sau în totalitate, legea după votarea sa în ansamblu se trimite spre promulgare în noua sa redactare”.