Autoritățile afgane au anunțat că au confiscat și au distrus două tone de explozibili în capitala țării Kabul, prevenind astfel zeci de posibile atentate, după o serie de atacuri sângeroase comise de talibani, relatează AFP. Potrivit serviciilor de informații afgane, circa 20 de saci, care conțineau azotat de amoniu, au fost trimiși de rețeaua Haqqani, aliați ai talibanilor, din Pakistanul vecin. Sacii au fost descoperiți în cursul unei operațiuni într-un cartier din Kabul luni, a precizat Direcția Națională de Securitate (NDS), la două zile după ce insurgenții islamiști au atacat un complex diplomatic spaniol în capitala afgană. ‘Această cantitate de explozibili este suficientă pentru patru sau cinci mașini-capcană de mare putere sau sute de bombe mai mici’, a indicat pentru AFP un responsabil afgan sub acoperirea anonimatului. ‘Suntem în stare de alertă și încercăm să dejucăm atacurile susceptibile să fie organizate la Kabul’, a adăugat acesta. Afganistanul acuză constant Pakistanul că sprijină talibanii care luptă pe teritoriul afgan, în timp ce președintele Ashraf Ghani încearcă o apropiere de Islamabad în speranța de a reîncepe discuțiile cu insurgenții sub egida sa. Rețeaua Haqqani, un grup extremist legat de talibani și istoric susținut de Pakistan, a fost acuzat că ar fi în spatele atacurilor din ultimii ani în orașe afgane. Talibanii, care au fost alungați de la putere în 2001, și-au intensificat atacurile împotriva țintelor guvernamentale și străine în ultima lună, în pofida unei prime runde de negocieri istorice în Pakistan în iulie.