24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Rămâne „la foc mic” conflictul pe care protestatarii îl menţin în stradă, conflict ce are în vedere dreptul fiecăruia de a avea o opinie personală faţă de o anume realitate din viaţa reală. I se năzare unuia că nu este de acord cu „picătura chinezească”, care-i cade în cap din tavan pe timp de ploaie?! Iese omul în piaţa publică şi protestează împotriva picăturilor chinezeşti, aşa cum ar putea foarte bine să protesteze şi împotriva luminii roşii de la semafor, care-i intră pe fereastră şi nu-l lasă să doarmă.
Dreptul la protest paşnic al populaţiei este nu numai permis, dar şi încurajat , atât timp cât el ne oferă în clar starea de reacţie a beneficiarilor prestaţiei guvernamentale, în general.
Avem nevoie de astfel de reacţii, de astfel de manifestări, chiar şi numai pentru că acestea pot calibra precis demersurile guvernamentale, în direcţia guvernăm pentru popor.
Orice protest trebuie înţeles nu neapărat ca o reacţie de respingere, cât mai ales ca un lucru neînţeles, insuficient de explicat, de prezentat.
Ţăranii de la Pungeşti nu s-au arătat chiar atât de supăraţi că le-au venit americanii pe câmp, cât mai ales pe faptul că nu a venit cineva care să le explice şi lor, pe înţelesul lor, „despre ce este vorba în propoziţie” şi, mai ales, ce au şi ei de câştigat de pe urma afacerii care se punea la cale în adâncurile pământului lor. La noi, în România, încă a mai rămas viabil acel reflex al etatizărilor comuniste, atâta timp cât proprietarul unui teren este stăpân pe acesta doar până la rădăcina firului de iarbă, căci, în continuare, statul este stăpân pe bogăţiile subsolului, indiferent de cine este proprietarul solului.
Lipsa de comunicare dintre guvernaţi şi populaţie, în principal, a produs mai toate crizele din ultimii23 de ani. Nici astăzi nu este învăţată lecţia cu „nu întoarce niciodată spatele unei mulţimi adunate în pieţele publice ale ţării”, care începe să scandeze: „Jos Guvernul!” şi „Hoţii! Hoţii!”
Într-o astfel de situaţie, nici dialogul nu mai ajută la ceva bun. Cu cât mulţimea rezistă mai mult în piaţă, cu atât va fi foarte greu de „trimis acasă”, fără un „asalt contondent” al jandarmilor, ceea ce ar provoca o nouă falie între alegător şi ales. În acelaşi timp, ar trebui să cerem serviciilor secrete să ne prezinte care sunt adevăraţii protestatari şi care sunt cei infiltraţi, doar pentru a compromite o manifestare paşnică, aşa cum încearcă să se disculpe cei care spun că au căzut victimele aşa zisului atac asupra maşinii ministrului culturii, atac produs, de acei infiltraţi, cu scopul de a genera dezordine. Aceleaşi servicii secrete, antrenate în a ne asculta convorbirile private, ar putea să indice cu nume şi prenume şi în slujba cui lucrează cei care nu sunt de acord cu Chevron, dar sunt de acord cu Luck OiI, de exemplu (sic!)
O astfel de deficienţă în comunicare nu face altceva decât să favorizeze confuzia, neîncrederea, superficialitatea. Marele risc, indus de această stare de instabilitate, constă în dezorientarea populaţiei pusă în situaţia de a fi înjunghiată pe la spate de cel în care ea a avut încredere, de cel pe care ea la ales să o reprezinte, într-un procent covârşitor, de 70%.
Aici este marea tragedie. În lipsa de alternative credibile, în trădările pe care cetăţeanul le percepe în tot ceea ce nu i se explică, dar i se impune cu forţa, de genul mesajului pe care Victor Ponta încearcă să-l transmită. „Nu poporul guvernează, ci el, Guvernul!” Adevărul este la mijloc. Este adevărat, responsabilitatea guvernării aparţine guvernului votat de Parlament, dar într-o democraţiei autentică, poporul este cel care are puterea, de data aceasta prin reprezentanţii săi, pe care el îi alege o dată la patru ani.
Urmează fraza cu: „v-aţi fript pe bot, de un nou mandat!”
