EGALI ÎN FAȚA LEGII

Adi Cristi

Să începem un  nou an. Cu bucurie sau la fel de blazați cum ne-a lăsat anul care a trecut. Avem nevoie de continuitate doar atunci când acesta lucrează în serviciul nostru, fără a ne condamna la o nefericire veșnică, de personificată.

Cel mai bun aliat al nostru nu poate fi altcineva (sau altceva) decât entuziasmul de a nu gândi mai mult decât ne rabdă inteligența. Cu cât vom încerca să fim mai deștepți decât suntem în stare să fim, cu atât nu ne vom înțelege nici măcar noi, fără a mai vorbi de cei de lângă noi. Ridicolul situației va fi construit nu în jurul posturii noastre de oameni ridicoli, lipsiți de simțul măsurii, cât mai ales în interiorul nostru de oameni sortiți lamentației, cum apa oceanelor lumii este sortită înecului..

Avem în fața noastră, la îndemâna noastră, un nou an în care suntem chemați să ne arătăm măiestria, talentul, abnegația, dragostea și, nu în ultimul rând, iubirea  rezervată dumnezeirii. Avem o nouă șansă. A câta șansă este aceasta?! Refuz întrebarea atâta timp cât provocarea, ce sălășuiește în ea, poate arunca în aer liniştea necesară profundelor semnificații, atât de necesare începerii unui nou început. Avem nevoie să-l gândim cu picioarele pe pământul pe are am călcat până acum. Nu ne este de trebuință un început cu picioarele în aer sau scufundate în nisipurile mișcătoare ale incertitudinii. Avem nevoie de o nouă foaie, care să facă parte din același caiet, astfel încât să ne păstrăm cu noi trecutul, folosindu-l la răsfoirea faptelor noastre, a încercărilor noastre, atât de pline cu ”învățătură de minte”. Nu trebuie, sub nici o formă, să ne repetăm trecutul, oricât de glorios ne-ar părea el, cât mai ales, avem nevoie de…o nouă abordare. O nouă abordare a vieții, în sensul împrietenirii cu dușmanii, fără a ne dușmănii cu prietenii. Adversarii trebuie să-și respecte programul de lucru, timp în care le este permisă opoziția, pentru ca, ”în afara orelor de program”, să aibă libertatea de a bea o bere cu combatanții lor. Aceste ”trădări” sunt de fapt gesturile care conservă energiile, le împrospătează, le mențin în stare de funcțiune doar în zonele în care există un interes național sau general, ce trebuie susținut. Nimic nu se poate construi din duşmănie, cum nimic nu rezistă în fața devastatoarei uri, a veninului pe care oamenii politici de azi nu ezită să-l toarne cu găleata în capul opozanților lor.

Să începem un nou an. Un an care să ne ajungă la toți. Un ca din care să reușim să scoatem ce este mai bun din el, atâta timp cât vom reuși să dăm ceea ce este mai bun din noi. Avem această șansă, atâta timp cât, 2016 face parte din acei ani de care am avut ocazia să ne legăm destinele noastre de destinele țării. Nu este un an comod, ușor, superficial, la îndemâna tuturor experiențelor.

Este un an electoral. Un an în care voința noastră poate conta pentru noi și mai apoi pentru țară, atâta timp cât pentru omul politic nu va mai rămâne nimic. Deja avem un experiment cu voința electoratului, care s-a dovedit a fi necruțătoare față de cei care au ezitat să iasă din rând, a celor care au preferat să joace cu capul în nisip soarta celor mulți, gândind că strada este mult prea mică în fața votului a 70% dintre români, vot care le-a dat cea mai mare legitimitate din acest sfert de veac postdecembrist. Ei bine, nervozitatea străzii s-a amestecat și a multiplicat numărul celor are au cerut schimbarea, fără încă ca aceasta să le ofere și ceva bun în loc sau ceva bun în plus. Paradoxal, cu tehnocrații apăruți ca o soluție miraculoasă s-au dovedit a fi ”praful de pe toba mare” pe care mulțimea a încercat să o bată în piața publică.  Nerăbdarea, lipsa de inteligență creatoare au făcut să pierdem și ceea ce eram pe punctul de a câștiga, o lege a salarizării, unitară, un salariu minim pe economie, crescut de la 1 ianuarie 2016 la 1200 de lei, un cod fiscal care ne-ar fi asigurat sustenabilitatea măsurilor de reformă prin relaxare, evitându-se, pentru prima oară după 25 de ani de democrație și a altor 45 de ani de comunism, de sacrificii ale poporului.

Anul acesta avem posibilitatea să ne prezentăm decontul și să cerem, celor care se vor bate în voturi, să ni se dea speranțele înapoi, așa cum se mai dau banii luați cu japca înapoi, chiar și cu ajutorul instanțelor de judecată.

Avem un nou președinte CSM, este timpul să scoatem a treia putere din statul de drept din blocajul de a fi o putere mai importantă decât celelalte două (legislativă și executivă), astfel încât fiecare dintre noi să plătească pentru greșelile făcute (chiar și în contul lui ”a greși este omenește”), indiferent de proveniența greșelii. Și judecătorii și procurorii greșesc, așa cum toți greșim, așa cum nimeni nu este mai presus de lege, tot așa vom trebui să construim mecanisme care să nu mai ofere imunitate și inamovibilitate pentru greșelile greșiților noștri de magistrați. Nu suntem egali la pensii, dar suntem egali în fața legii!

ADI CRISTI