Mandatul şefului misiunii FMI pentru România, Andreea Schaechter, s-a încheiat după doi ani şi jumătate, aceasta fiind înlocuită cu Reza Baqir, care va ajunge la Bucureşti în perioada 12-15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităţilor, a anunţat biroul local al FMI.„Domnul Reza Baqir a fost numit noul şef al misiunii pentru România şi va vizita Bucureştiul în perioada 12-15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităţilor. El a înlocuit-o pe Andrea Schaechter, care şi-a finalizat mandatul, după doi ani şi jumătate, în conformitate cu politicile obişnuite de rotaţie a carierei”, a declarat luni, într-un comunicat, Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria.Reza Baqir lucrează la Fondul Monetar Internaţional din anul 2000, având funcţia de şef al diviziei Politica datoriei.Schaechter a fost şeful misiunii pentru România, Ucraina şi Kosovo din iunie 2013.Ea l-a înlocuit la acea vreme pe Erik de Vrijer, care preluase conducerea misiunilor FMI în România de la Jeffrey Franks în vara anului 2012.Ultima vizită efectuată de Andrea Schaechter la Bucureşti a fost în perioada 13-21 octombrie, înainte de schimbarea Executivului, discuţiile de la acel moment vizând bugetul pentru anul 2016, nerealizările din programul de asistenţă cu caracter preventiv, care a expirat în septembrie 2015, fără o evaluare finală favorabilă. Unele dintre acestea se referă la întârzierile în materie de reforme structurale, în special în privinţa eficienţei întreprinderilor de stat.România a avut în derulare, în perioada septembrie 2013 – septembrie 2015 un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri. Scopul înţelegerii a fost de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare. Acordul a fost însoţit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, reprezentând al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaţionali din 2009.Schaechter a atras atenţia autorităţilor, la finalul vizitei din octombrie, că deficitul fiscal al României se va apropia de 3% în 2016 şi va depăşi acest nivel în 2017, pe fondul reducerilor masive de taxe şi impozite şi al majorărilor salariale, dacă Guvernul nu identifică măsuri compensatorii, recomandând o ţintă de 1,5%.Ea a arătat că abordarea prociclică va induce un stimul la nivelul economiei într-un moment în care acesta nu era necesar, având în vedere creşterea economică, şi va aşeza datoria publică pe o traiectorie ascendentă.Totodată, FMI a reamintit Guvernului că accelerarea reformelor fiscale structurale este esenţială pentru consolidarea finanţelor publice şi pentru îmbunătăţirea calităţii bugetului.