Filialele saudo-yemenită și maghrebiană ale Al Qaida au amenințat Arabia Saudită că se vor răzbuna pentru executarea la începutul anului a peste 40 de jihadiști și a imamului șiit saudit Nimr al-Nimr, informează AFP. Într-un comunicat comun postat online pe site-uri jihadiste, Al Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) și Al Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI) îi acuză pe conducătorii saudiți că au „comis un act stupid” executând aceste persoane „în pofida avertismentelor mujahedinilor” din toată lumea. „Conducătorii de la Riad au ținut să verse sângele acestor mujahedini virtuoși pentru a-și proba fidelitatea față de Cruciații care își sărbătoreau Anul Nou”, au scris cele două ramuri ale Al Qaida. „În consecință, ei trebuie să se teamă de ziua în care apropiații martirilor, frații lor și susținătorii lor vor gusta răzbunarea cu care îi vor lovi”, au subliniat ele. De altfel, un conducător al AQPA, creată din fuzionarea ramurilor saudită și yemenită ale Al Qaida, i-a calificat drept „martiri” pe jihadiștii executați în Arabia Saudită. Ibrahim al-Assiri, considerat artificierul AQPA, a afirmat într-un discurs funebru că „singura crimă a acestor martiri este că i-au combătut pe Cruciați în Peninsula Arabică de unde decolau avioanele care îi luau drept ținte pe frații noștri musulmani în Afganistan și în Irak”. „Vom avea de a face cu familia Al-Saud”, a lansat el referindu-se la familia regală saudită. La 2 ianuarie, autoritățile de la Riad au executat 47 de persoane pentru „terorism”, dintre care peste 40 aveau legături cu organizația extremistă sunită Al Qaida și fuseseră condamnate pentru atentate sângeroase comise în anii 2000 pe teritoriul saudit. Executarea imamului șiit Nimr al-Nimr, un opozant al regimului de la Riad, a generat proteste printre șiiții din lumea întreagă și a provocat ruperea relațiilor diplomatice între Arabia Saudită sunnită și Iranul șiit.