Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs luni dimineață, la ora locală 8,15, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului /INFP/. Seismul s-a produs la o adâncime de 142 kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (42 km), Râmnicu Sărat (48 km), Buzău (53 km), Vălenii de Munte (55 km), Târgu Secuiesc (56 km). De la începutul anului, în România au mai avut loc cinci cutremure în zona seismică Vrancea, cu magnitudini cuprinse între 2,3 și 4,1 grade pe scara Richter. În 2015, cel mai puternic seism, cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter, s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău. Cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter.