Secretarul de Stat în Ministerul Economiei Maricel Popa își prezintă bilanțul la sfârșitul mandatului

afaceri si politicaAvând în vedere că anul 2016 este unul electoral, cu impact deosebit asupra cetățenilor, în care actorii politici vor lansa în spaţiul public diverse platforme şi programe economice, Camera de Comerț și Industrie (CCI) a județului Iași doreșțte să se constituie într-un forum pentru dezbateri şi dialog, atât în interiorul mediului de afaceri, cât și ca interfaţă între acesta şi mediul politic şi administrativ. ”Aplicând principiul unei atitudini apolitice şi non-partizane, ne propunem să invităm la dialog reprezentanţii partidelor din întreg spectrul politic cu mediul de afaceri ieşean, precum şi găzduirea de conferinţe de presă, dând astfel posibilitatea mediului politic, în mod echidistant, să-şi exprime ideile şi propunerile cu privire la programele economice pe termen mediu şi lung, la nivel local, regional şi naţional”, a declarat Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Iași. Potrivit acestuia, în acest context, un prim demers îl constituie conferinţa de presă a secretarului de Stat în Ministerul Economiei, Maricel Popa, la încheierea mandatului său în Guver, care va avea loc miercuri, 13 ianuarie, la ora 11.00, la sediul CCI Iași. Cu acest prilej, Maricel Popa va prezenta un raport asupra activităţii sale ministeriale şi iniţiativele legislative cu impact economic pe care le propune pentru perioada următoare. (Edmond Macri)