Concurs de eseuri adresat studentilor, organizat sub egida Ambasadei Argentinei

eseu

Dacă ești student, masterand sau doctorand și te preocupă problematica legată de Insulele Malvine, Grupul Român de Solidaritate cu Insulele Malvine te invită la un concurs de eseuri pe această temă.Tema concursului trebuie să fie focalizată pe imaginarea şi descoperirea unor noi forme şi soluţii prin care s-ar putea realiza rezolvarea paşnică a conflictului care durează de aproape 200 de ani.

Anul trecut Grupul Român de Solidaritate cu Insulele Malvine a organizat un concurs adresat tinerilor cercetători, studenţi, masteranzi şi doctoranzi care au fost invitaţi să realizeze cercetări şi studii legate de problema Insulelor Malvine. Răspunsul  primit a fost excelent şi s-a materializat într-un număr amplu de eseuri şi studii de o înaltă calitate academică şi informaţională. Dată fiind calitatea ridicată a eseurilor, juriul alcătuit din specialişti în domeniu, din cadre universitare şi din cercetători, a avut o sarcină dificilă la momentul stabilirii câştigătorilor acestui concurs, câştigători care au fost premiaţi la începutul anului în curs. Grupul Român de Solidaritate cu Insulele Malvine, care a luat naştere ca o iniţiativă a unor specialişti în relaţii internaţionale şi ştiinţe politice, în diplomaţie şi în istorie, cărora li s-au alăturat tineri cercetători, studenţi, masteranzi şi doctoranzi, îşi menţine obiectivul său principal de realizare a unor activităţi academice, culturale şi mediatice care să facă cunoscută şi vizibilă chestiunea Insulelor Malvine şi sprijină în continuare acţiuni şi iniţiative care să promoveze respectarea rezoluţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite referitoare la acest subiect, mai ales reluarea negocierilor asupra rezolvării paşnice a problemei suveranităţii asupra Insulelor Malvine. În această direcţie la începutul acestui an a fost lansat un volum de studii şi documente dedicat problemei insulelor Malvine, volum care a fost prezentat în cadrul unor manifestări ştiinţifice şi conferinţe organizate în diverse centre universitare şi de cercetare din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Constanţa, Galaţi. La data de 20 iunie 2013, Comitetul Special de Decolonizare a Naţiunilor Unite a adoptat prin consens o nouă rezoluţie referitoare la „Chestiunea Insulelor Malvine”. Comitetul Special solicită Guvernelor Argentinei şi Marii Britanii să asigure procesul actual de dialog şi cooperare prin intermediul reluării negocierilor cu scopul găsirii cât de curând a unei soluţii paşnice la controversa cu privire la suveranitatea legată de Chestiunea Insulelor Malvine. De asemenea, reiterează sprijinul ferm în misiunea de bune oficii a Secretarului General cu scopul de a ajuta părţile să îndeplinească ceea ce s-a solicitat de către Adunarea Generală în rezoluţiile sale cu privire la Chestiunea Insulelor Malvine.   Dat fiind interesul pentru Insulele Malvine în rândul tinerilor cercetători, studenţi, masteranzi şi doctoranzi, interes dovedit de numărul mare de studii primite în cadrul concursului, Grupul Român de Solidaritate cu Insulele Malvine a decis organizarea unui nou concurs pe această temă. Anul acesta tema concursului va fi focalizată pe imaginarea şi descoperirea unor noi forme şi soluţii prin care s-ar putea realiza rezolvarea paşnică a conflictului care durează de aproape 200 de ani. Eseurile realizate trebuie  să aibă un caracter aplicat şi practic, oferind posibile soluţii paşnice ale conflictului, să fie scrise în limba română şi să aibă între 5 şi 7 pagini. Eseurile studenţilor sunt aşteptate pe adresa contact@solidaritatemalvine.ro până pe data de 30 noiembrie 2013. Ulterior acestea vor fi analizate de o comisie alcătuită din cercetători şi specialişti reputaţi în domeniu, iar cele mai bune şi imaginative vor fi premiate.