Un grup de schiori din care făcea parte cel puţin un român a provocat avalanşa din sud-estul Franţei, soldată cu moartea a trei liceeni, afirmă un martor, conform presei franceze.Cel puţin un turist român se afla pe părtia de schi în momentul producerii avalanşei din sud-estul Franţei şi este principalul martor în cazul incidentului soldat cu cel puţin trei morţi, au anunţat joi procurorii francezi.Doi elevi francezi şi un instructor de schi ucrainean au murit după avalanşa produsă miercuri după-amiază în apropierea staţiunii Deux Alpes, situată în sud-estul Franţei.Unul dintre profesorii care însoţeau grupul de 19 elevi de liceu pe pârtia de schi a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor prin imprudenţă.Principalul martor al procurorilor francezi este un turist român care se afla pe pârtie cu un alt grup, format în total din 15 persoane.„O persoană de naţionalitate română s-a prezentat la Jandarmerie pentru a spune că schia cu un grup de 15 persoane pe aceeaşi pârtie şi că a auzit un zgomot, ca o explozie, în momentul declanşării avalanşei”, a declarat procurorul din Grenoble, Jean-Yves Coquillat, citat de postul BFMTV.Românul este audiat ca martor, procurorii precizând că, pentru moment, grupul acestuia nu pare a fi responsabil direct de producerea avalanşei.Potrivit anchetatorilor, turistul român a afirmat că „schiorii au fisurat stratul de zăpadă deasupra celuilalt grup, care se afla mai jos pe pârtie, şi că aşa s-a declanşat avalanşa”.Un alt martor, citat tot de postul BFMTV, a declarat că a văzut cum „cei 15 schiori au rupt stratul de zăpadă”, provocând avalanşa.Avalanşa a avut loc pe pârtia de risc ridicat Bellecombes, la altitudinea de 2.800 de metri. Pârtia, situată în staţiunea Deux Alpes, era închisă publicului, din cauza lipsei zăpezii suficiente, până la o anumită altitudine, şi din cauza stratului prea mare de zăpadă existent mai sus.”Pârtia era închisă în momentul incidentului”, a confirmat un procuror citat de postul Europe 1. Cele două grupuri se aflau practic ilegal pe pârtie