Natalia Gherman: Republica Moldova va rezista presiunilor Moscovei

Natalia Gherman„Republica Moldova este hotărâtă să reziste presiunilor Moscovei de a nu semna un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană, indiferent de consecinţe.” Declarația aparține ministrului de Externe, Natalia Gherman și a fost făcută într-un interviu pentru digi24.ro.
Potrivit Nataliei Gherman, apropierea Republicii Moldova de Bruxelles va duce la relaţii şi mai strânse cu România. În plus, integrarea europeană va contribui și la reunificarea țării, iar regiunea separatistă Transnistria se va regăsi și ea în Uniunea Europeană.
„Nu ne temem de presiunile din partea Estului. În primul rând, va trebui să comunicăm mult mai bine și am început deja acest efort în interiorul țării, susținut de colegii din Uniunea Europeană, de mass-media proeuropeană din Republica Moldova și eu cred în reușita acestui efort.
Și, în al doilea rând, dacă ne uităm la toate premisele, din punct de vedere strict tehnic, consumul de gaze naturale pe partea dreaptă a Republicii Moldova este pe deplin achitat Federației Ruse. Nu există premise pentru deconectarea accesului la gazele naturale, deci dimpotrivă, negociem cu Federația Rusă o formulă care va recalcula prețul la cumpărarea gazelor”, a declarat ministrul de Externe.Gherman a sublinat că Republica Moldova se va integra în Uniunea Eruopeană cu regiunea transnistreană.„Uitați ce se întâmplă pe filieră de reunificare. Cu cât mai mult ne integrăm în Uniunea Europeană, ne modernizăm, ne europenizăm, cu atât mai ușor ne va fi să negociem reunificarea țării. Pe bază de criterii, standarde și perspectivă europeană. În cazul în care Ucraina va semna aceste acorduri de asociere și de liber-schimb la Vilnius și va fi în efort de implementare, realitățile geopolitice în regiunea noastră se vor schimba, se vor schimba spre bine pentru noi”, a conchis Natalia Gherman.