Concursul „Musica Mundi” este organizat de către Școala de Muzică Boem Club, cea mai mare școală privată de muzică din România, care susține în limba română sau în limba engleză, lecții de muzică individuale sau de grup, la pian, chitară, vioară, violoncel și canto, atât pentru copii, cât și pentru adulți, la cele trei sedii ale sale.Școala de Muzică Boem Club a demonstrat în cei 4 ani de existență, prin calitatea orelor de muzică efectuate, prin premiile câștigate de către cursanți la concursuri, prin numărul mare de cursanți care i-au trecut pragul, faptul că își merită pe deplin poziția de lider în ceea ce privește lecțiile de muzică destinate celor care fac muzică de hobby, și nu numai.Ca o urmare firească a dezvoltării școlii, Boem Club organizează în acest an, la în perioada 20-27 noiembrie, prima ediție a unui concurs destinat muzicienilor amatori. „Musica Mundi” are ca principal scop popularizarea în rândul copiilor, tinerilor și adulților a cântatului la un instrument, sau cu vocea și reunește 6 concursuri: 4 concursuri pentru cei cu vârsta sub 18 ani, la: canto, chitară, pian și vioară, organizate pe categorii de vârste și 2 concursuri pentru adulți, instrumental (chitară, pian, vioară, violoncel) și canto.”Prin organizarea acestei succesiuni de concursuri intitulate „Musica Mundi”, dorim să oferim tuturor celor care studiază muzica în sistem privat, ca hobby, un cadru în care să interacționeze cu alte persoane, copii sau adulți, care fac același lucru. Astfel, Școala de Muzică Boem Club a inițiat organizarea de concursuri, festivaluri, concerte, workshop-uri, în care muzicienii amatori să poată să se cunoască, să se asculte reciproc și să își dezvolte acest hobby în mod creativ, alături de alte persoane care împărtășesc plăcerea de a învăța să cânte din voce sau la un instrument. Am inițiat acest concurs, deoarece dorim să venim în întâmpinarea tuturor celor care învață să cante la un instrument sau din voce și nu au unde să arate acest lucru. Îi așteptăm cu drag așadar pe toți cei care împărtășesc plăcerea de a cânta, ca hobby, să vină și să interacționeze cu ceilalți interpreți, fie la concursuri, fie la festivalurile pe care le vom organiza, la lecțiile deschise sau workshopuri”, Claudia ATĂNĂSOAE, Director de Dezvoltare, Școala de Muzică Boem Club.Premiile concursului vor consta în partituri, instrumente muzicale, vouchere cadou și burse de studiu la Școala de Muzică Boem Club, începand cu ianuarie 2014.La „Musica Mundi” se pot înscrie copiii începand cu vârsta de 4 ani, dar și adulții care cântă din voce sau la un instrument.