Unul din cinci români consideră contextul economic actual oportun pentru deschiderea unei afaceri, iar peste 10% vor să devină antreprenori în următorul an, potrivit unui studiu realizat pentru Provident Financial România,care arată că jumătate dintre cei intervievaţi ar alege PFA ca formă juridică.„Alţi 2,4% au demarat deja acţiunile necesare pentru înfiinţarea propriei firme. Peste un sfert sunt, de asemenea, interesaţi şi pregătiţi să devină antreprenori, însă nu cred că vor realiza acest lucru în decurs de un an„, se arată într-un comunicat al Provident.Cei care ar opta pentru SRL ca entitate juridică reprezintă o treime, în timp ce numai 0,8% se gândesc la o societate pe acţiuni.Studiul a fost realizat de Novel Research în perioada 9-21 octombrie, pe un eşantion de circa 1.000 de respondenţi.Aproximativ o treime dintre respondenţi au experimentat antreprenoriatul, însă doar 12,2% sunt activi în prezent.”28% dintre respondenţi consideră că pornirea unei afaceri presupune o investiţie de până la 15.000 de lei, aproximativ jumătate din cei chestionaţi plasează investiţia între 15.000 şi 50.000 de lei, iar 24,3% consideră că este nevoie de o finanţare de peste 50.000 de lei. 24,2% dintre români ar obţine această investiţie din împrumuturi la prieteni sau membri ai familiei, 22,1% ar apela la programe guvernamentale şi 20,7% la fonduri de investiţii pentru afaceri”, se mai spune în comunicat.Investiţia în propria afacere este considerată printre cele mai avantajoase din economie de către 46,7% din români. Puţin peste jumătate consideră profitabile şi investiţiile în aur şi argint, iar 47% au aceeaşi părere despre investiţiile imobiliare.Depozitele bancare se situează pe locul al patrulea în clasamentul investiţiilor atractive pentru români, cu 36,6% dintre respondenţi care au ori sunt interesaţi să deschidă depozite, urmate de obligaţiunile de stat (20%), fondurile de investiţii (14,2%) şi investiţiile la bursă (10,1%).