Cei care apreciază lucrurile încărcate cu istorie şi amintiri au o nouă ocazie de a-şi îmbogăţi colecţiile sau de a admira piese valoroase, ancorate în trecut. De vineri până duminică, în perioada 22 – 24 noiembrie 2013, pasionaţii de artă şi frumos sunt aşteptaţi la Târgul de Artă şi Antichităţi, găzduit în Atriumul Palas Mall. Obiecte cu dichis, înnobilate de patina timpului, vor încânta clienţii cu rafinamentul şi unicitatea lor. Participanţi din toate colţurile ţării aşteaptă să îşi spună poveştile lor de colecţionari, iar doritorii pot alege piese de mobilier, tablouri, statuete, bijuterii şi argintărie, ceasuri de colecţie, numismatică, filatelie, porţelanuri şi alte articole învăluite în mister. Atmosfera va fi completată de cele mai frumoase melodii interpretate la pian. De vineri până duminică, între orele 16.00 şi 18.00, artişti locali vor acompania periplul clienţilor prin magazine cu refrene îndrăgite. Sâmbătă, de la ora 18.00, Palas Mall îi invită pe amatorii de mişcare la demonstraţii de capoeira. Spectacolul antrenant, care îmbină dansurile tradiţionale braziliene cu tehnicile artelor marţiale, se va desfăşura în piaţeta Intersport, din Palas Mall. Duminică este rândul prichindeilor la distracţie, atunci când se vor reîntâlni cu marionetele Teatrului de Păpuşi „Aşchiuţă”. Ştrengarii vor aplauda cele mai frumoase personaje din poveşti, în spectacolele „Cri-Cri”, de la ora 11.00, şi „Peştişorul de aur”, de la ora 18.00, prezentate în zona Intersport. (E.M.)