Membrii Federației Sanitas vor intra în grevă de avertisment luni, între orele 8,00 și 10,00, pentru a atrage atenția asupra mai multor revendicări, a declarat prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi, după întâlnirea cu conducerea Ministerului Sănătății pe tema contractului colectiv de muncă.
„Vom asigura urgențele ca de obicei și celelalte servicii care nu pun în pericol viața pacienților. Probabil între orele menționate policlinicile vor fi închise, o să recomandăm oamenilor să aibă răbdare cu noi. Se va asigura o treime din activitatea spitalelor, colegii mei au făcut notificare în toate spitalele. Acum se lucrează în echipe mixte între conducerea spitalelor și colegii mei în așa fel încât să nu periclităm sub nicio formă viața pacienților”, a precizat Sepi. El a spus că majoritatea colegilor de sindicat sunt pregătiți pentru această grevă. „Noi reprezentăm 110.000 de membri ai sindicatului, nu am o estimare a numărului de medici care vor participa, dar știu că sunt semnale pozitive că aceștia vor intra alături de noi”, a spus Sepi. De asemenea, Marius Sepi a adăugat că Federația Sanitas este deschisă la orice negociere. „Din punctul nostru de vedere nu există nicio piedică. Suntem raționali, nu am cerut nimic în plus decât doar ceea ce este în programul de guvernare pentru care USL-ul a fost votat, așa că la orice oră telefoanele noastre sunt deschise”, a subliniat Marius Sepi. Cât privește discuțiile de sâmbătă cu conducerea Ministerului Sănătății, el a spus că s-a discutat numai despre procedurile privind contractul colectiv de muncă. „Am discutat de contractul colectiv de muncă, ca o minimă protecție pentru salariații din sectorul sanitar, iar în perioada imediat următoare vor fi discuții legate de celelalte componente ale revendicărilor: creșterea de venituri, statutul spitalelor, aprobarea memorandumului pentru deblocarea posturilor, deci sunt și alte aspecte care nu au legătură cu tema zilei de astăzi”, a mai spus reprezentantul Sanitas. Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, după întâlnirea cu reprezentanții Federației Sanitas, că din punctul său de vedere nu există nicio bază legală pentru participarea medicilor la greva de avertisment de luni dimineață organizată de acest sindicat. „Probabil că vor fi și cazuri izolate, în cazul în care unii dintre ei vor participa la această grevă, deși eu cred că medicii sunt în afara acestui protest pentru că sindicatele reprezentative ale medicilor nu au deschis niciun conflict de muncă cu Ministerul Sănătății. Deci, în consecință, participarea dumnealor la acest proces, din punctul meu de vedere, nu are nici o bază legală”, a afirmat Nicolăescu. Federația SANITAS va păstra calendarul acțiunilor de protest care prevede o grevă de avertisment pe data de 25 noiembrie și greva generală pe 28 noiembrie.