Marin Condescu a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că se retrage din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţiei al echipei Pandurii Târgu Jiu, în locul său urmând să rămână preşedintele executiv Eugen Pârvulescu. Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, a spus că în următoarele zile va face toate demersurile oficiale pentru ca retragerea sa se materializeze în actele juridice ale clubului sportiv, astfel încât până la 1 februarie Eugen Pârvulescu să fie înregistrat oficial la Judecătoria Târgu Jiu ca reprezentant al sindicatelor miniere în Consiliul de Administraţie. „Aşa cum am promis, mă retrag din Consiliul de Administraţie, forţat de sindicatele care m-au trimis acolo. Consider că în zece ani de când sindicatele s-au implicat în activitatea echipei Pandurii acestea şi-au făcut pe deplin datoria. Am luat o echipă din liga a treia şi am dus-o până în grupele Europa League, timp în care am dat inclusiv jucători în echipa naţională a României „, a spus Condescu. El a mai afirmat că sindicatele pe care le reprezintă rămân în continuare alături de Pandurii Târgu Jiu, acestea susţinându-l pe actualul preşedinte executiv al clubului, Eugen Pârvulescu, să fie reprezentantul lor în Consiliul de Administraţie al echipei. „Am toată încrederea în Eugen Pârvulescu. Este un bun profesionist şi ştie foarte bine echipa şi ce trebuie făcut aici pentru ca rezultatele să fie şi mai bune de acum încolo. El este propunerea noastră, a sindicatele, dar sper să fie preşedinte şi din partea celorlalţi membri din Consiliul de Administraţie şi din Adunarea Generală a Acţionarilor„, a mai spus Condescu. Acesta a menţionat că demisia sa din fruntea echipei de fotbal găseşte clubul cu 3,5 milioane de euro, banisuficienţi pentru cheltuielile necesare până spre sfârşitul campionatului. „Sunt bani din transferuri, din drepturi de televiziune şi de la UEFA, pentru jocurile din Europa League. În iunie ar trebui încasată a doua rată din drepturile de televiziune, peste un milion de euro, şi în condiţiile acestea cred că nu vor fi probleme la club şi că echipa se va descurca şi fără bani de la Complexul Energetic Oltenia, care şi aşa nu a plătit întotdeauna cât a promis”, a adăugat Marin Condescu.