Dezbatere publică privind Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă, organizată la Iași de Centrul pentru Jurnalism Independent

guvernare deschisaCentrul pentru Jurnalism Independent (CJI) organizează joi, 30 ianuarie, începând cu ora 11.00, o dezbatere publică privind datele publice deschise și angajamentele asumate de autoritățile românești prin Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă (OGP). Întâlnirea va avea la sediul Bibliotecii Județene ”Gh. Asachi” din Iași, în cadrul Compartimentului American Corner (Galeriile Comerciale, et 1, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 10). La întâlnire vor participa, din partea CJI, Ioana Avădani – director executiv și Cristina Lupu – manager de programe. Prin intermediul Skype, participanții la dezbatere vor discuta cu Radu Puchiu, secretar de stat în Guvernul României, coordonatorul Direcției de Servicii Online și Design, departamentul responsabil de implementarea OGP în România. Acesta va prezenta principiile guvernării deschise, angajamentele asumate de România și progresele făcute. De asemenea, particpanții la întâlnire vor avea ocazia de a cunoaşte bunele practici și instrumentele simple, dar eficiente, pentru monitorizarea accesului și utilizarea informațiilor disponibile publicului. La întâlnire sunt invitați să participe, de asemenea, jurnaliști, studenți, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai ONG-urilor locale. Numărul participanților este limitat, confirmarea participării la dezbare făcându-se până marți, 28 ianuarie a.c., la email: cristina@cji.ro . Reamintim că România s-a alăturat Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă în anul 2011, asumându-și promovarea transparenţei, combaterea corupţiei şi utilizarea noilor tehnologii pentru a consolida actul de guvernare şi dialogul cu cetăţenii, în special prin elaborarea şi implementarea de politici în domeniul datelor publice deschise. Datele publice deschise sunt acele date produse sau deţinute de către autorităţile publice, care sunt puse la dispoziţia cetăţenilor în mod gratuit, spre liberă accesare, reutilizare şi redistribuire. Ca principale caracteristici, datele deschise sunt procesabile prin mijloace automate, sunt furnizate într-un format deschis, asupra căruia nicio entitate nu deţine control exclusiv şi beneficiază de o licenţă deschisă, care permite folosirea liberă a datelor, inclusiv în scop comercial, fără ca aceasta să fie limitată prin drepturi de proprietate intelectuală (mai multe informații la ogp.gov.ro). “Circumstanțele din 2011 au reflectat interesul slab pentru transparență al autorităților române: anunțul a fost făcut în afara țării, fără o comunicare publică în România a aderării la OGP. Această abordare a provocat îngrijorări din partea societății civile că inițiativa va fi tratată cu superficialitate de către autorități. În 2013, autoritățile centrale au făcut progrese notabile în această direcție, dar procesul este abia la început. Proiectul nostru se alătură eforturilor de stimulare a unei guvernări transparente și responsabile, într-o perioadă în care accesul la informație se reduce, transparența instituțională se erodează și apar tot mai multe bariere administrative care limitează accesul mass-media și al cetățenilor la aparatul de guvernare”, a declarat Ioana Avădani, director executiv al CJI. Proiectul CJI stimulează aplicarea principiilor guvernării deschise, prin informarea jurnaliștilor și viitorilor jurnaliști, pentru o mai bună monitorizare a respectării de către autoritățile românești – centrale și locale – a angajamentelor asumate prin acest parteneriat. De asemenea, proiectul dorește stimularea folosirii de către beneficiari (mass-media, comunitățile de afaceri, organizațiile societății civile etc) a informațiilor publice disponibile, Întâlniri similare cu cea programată joi, 30 ianuarie, la Iași, vor avea loc și la Galați, Botoșani, Tîrgu Mureș, Timișoara și Craiova. Proiectul ”Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă pe agenda publică” este finanțat de Ambasada Statelor Unite la București, prin programul ”Small Grants” și de IFEX. (E.M.)