Cultivatorii europeni de fructe vor putea să exporte mere și pere în SUA la finele acestui an, a anunțat sâmbătă Executivul comunitar, după publicarea unor noi reguli de către autoritățile americane, informează Reuters. Într-un comunicat de presă, comisarii europeni ai Agriculturii, Comerțului și Sănătății și Protecției Consumatorilor au salutat publicarea de către Departamentul american al Agriculturii (USDA) a unui set de măsuri care trebuie luate de cultivatorii europeni, drept un pas necesar care să faciliteze exporturile de mere și pere din UE spre SUA. „Aceasta ar fi o măsură benefică pentru fermierii europeni, dintre care mulți și-au pierdut piețele de export ca urmare a sancțiunilor impuse de Rusia în 2014. Deschiderea pieței americane pentru recolta din 2016, adică până în luna septembrie 2016, este fezabilă dacă toate părțile își continuă eforturile”, se arată în comunicatul semnat de cei trei comisari europeni. Cererea de simplificare a accesului pe piața americană datează din 2007 și acoperă opt state membre (Belgia, Danemarca, Spania, Franța, Italia, Olanda, Polonia și Portugalia). Comisia Europeană estimează că valoarea comercială a acestor exporturi este una „modestă”, de aproximativ 10 milioane de euro (echivalentul unei cote de piață de 0,5%), dar ar oferi o gură de oxigen binevenită unui sector supus la presiuni severe. În urma sancțiunilor impuse de Rusia în 2014, exporturile de fructe ale Poloniei și Belgiei s-au redus cu 50%. În paralel, Uniunea Europeană vrea să ajungă la un acord de liber schimb mult mai amplu cu SUA, așa-numitul Tratat Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), care presupune un nivel crescut de angajament la cel mai înalt nivel.