Aproximativ 111.000 copii, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, vor putea beneficia de tichetul social de 50 lei, prin programul „Fiecare Copil în Grădiniță”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii. „Potrivit Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, adoptate ieri (marți n.r) de Guvern, tichetele sociale vor putea fi folosite numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte și rechizite. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 lei venituri lunare pe membru de familie, adică de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură”, se spune în comunicat. Ministerul precizează că prezența regulată a copiilor la grădiniță este o condiție obligatorie pentru acordarea tichetului de 50 lei. Documentul mai stabilește că totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm potrivit căruia maximum trei învoiri și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță dintr-o lună. Evidența prezenței copiilor la grădiniță este ținută de educatori și este monitorizată prin vizite neanunțate, prin sondaj. Situația fiecărui preșcolar se centralizează într-un sistem informatic național, gestionat de Ministerul Educației. Potrivit comunicatului, copiii eligibili sunt identificați de asistenții sociali din primării, pe baza dosarului social. Stimulentul este acordat pentru perioada septembrie — iunie, în baza unei cereri și a declarației pe proprie răspundere completată de părinți sau de persoanele care răspund legal de copil, cu ajutorul asistentului social din primărie, acolo unde este cazul. Totodată, în comunicat se precizează că persoanele care primesc deja beneficii sociale, care arată că se încadrează sub pragul de venit, nu mai trebuie să facă un nou dosar, copiii lor devenind eligibili automat. De asemenea, mecanismul de acordare a tichetului nu ia în calcul ajutorul social, alocația pentru copii, bursele sau subvențiile agricole. Înscrierea în Programul „Fiecare Copil în Grădiniță” este permanentă, pentru a permite familiilor să își înscrie copiii la grădiniță și după începerea anului școlar. Tichetul se acordă începând cu luna în care preșcolarul a îndeplinit criteriile de frecvență. Stimulentele vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezențe completat de educatori, banii necesari pentru plata acestora asigurându-se de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adaugată. În comunicat se mai precizează că, în acest moment, se află în lucru un proiect de Hotărâre de Guvern care va prevede repartizarea pe județe a sumelor necesare finanțării programului în anul 2016, în funcție de numărul de copii înscriși. Legea nr. 248 privind stimularea participării la învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost publicată în data de 2 noiembrie 2015, în Monitorul Oficial. Actul normativ are ca scop extinderea, la nivel național, a Programului pilot „Fiecare Copil în Grădiniță”. Din luna iulie 2010, data lansării lui de Asociația OvidiuRo și Ministerul Educației, programul a făcut ca 4.000 copii din peste 43 comunități rurale și urbane mici să beneficieze de educație preșcolară. 98% din aceștia s-au înscris ulterior la școala, 65% continuând să aibă o prezență bună și foarte bună. Normele de aplicare a Legii nr. 248/2015 au fost elaborate de ministerele Muncii, Finanțelor, Educației și de Cancelaria Prim-Ministrului, cu participarea permanentă a reprezentanților Fundației OvidiuRo.