Agenția Națională de Integritate a anunțat, joi, că a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 15 persoane care dețin sau au deținut funcții de conducere în unități medicale. Într-un comunicat al ANI transmis AGERPRES, se precizează că este vorba despre 12 foști sau actuali șefi de secții, doi foști sau actuali directori medicali și un manager de spital. Potrivit inspectorilor de integritate, Claudiu Constantin Damian, manager al Spitalului Județean de Urgență Buzău, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 4 august — 24 septembrie 2014, întrucât a deținut simultan funcțiile de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Buzău și director în cadrul unei societăți comerciale. Emilia Martin Vereș, director medical în cadrul Spitalului CF Sibiu, este acuzată că se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 4 noiembrie 2013, întrucât deține, simultan, și funcția de șef al secției de medicină internă, actualmente secția de boli cronice. Sorana Mihaela Lăzărescu, fost membru al Comitetului Director (director medical) în cadrul Spitalului de Psihiatrie Poroschia din județul Teleorman, este acuzată că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 octombrie 2011 — 10 octombrie 2014, întrucât a deținut simultan și funcția de administrator unic al unui cabinet medical. În stare de incompatibilitate s-au mai aflat, potrivit ANI, 12 foști sau actuali șefi de secții de la mai multe spitale din țară. Este vorba despre medicii Cristian Popa (Spitalul de Psihiatrie Poroschia, județul Teleorman), Mihai Iulian Ștefănescu (Spitalul Municipal Caritas din Roșiori de Vede, județul Teleorman), Gabriel Pretorian (Spitalul Orășenesc Zimnicea, județul Teleorman), Ioan Romulus Ușurel, Florea Borțun, Aurel Gavra, Ecaterina Ușurel și Viorel Ioan Stan (Spitalul Județean de Urgență Reșița, județul Caraș-Severin), Minodora Bogdan (Spitalul Județean de Urgență Zalău, județul Sălaj), Masoud Hashemi (Spitalul Județean de Urgență Slatina, județul Olt), Iuliu Ioan Silveșan Gherman și Victoria Bindea (Spitalul Județean de Urgență Bistrița, județul Bistrița-Năsăud). „Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Ușurel Ioan Romulus, Gavra Aurel, Pretorian Gabriel și Damian Claudiu Constantin nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare”, se mai menționează în comunicatul ANI.