Kremlinul monitorizează cu atenţie evenimentele din Republica Moldova şi îndeamnă toate părţile să respecte legea şi să se abţină de la violenţe, a declarat joi Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului, comentând pe tema protestelor violente de la Chişinău, relatează Tass online.”Kremlinul îndeamnă toate părţile să respecte legea şi calmul, desigur, şi speră că toate forţele care-i susţin pe unii sau pe alţi opozanţi se vor abţine de la orice acţiuni violente”, a declarat Peskov pentru presă.Autorităţile ruse „monitorizează toate evenimentele din Moldova foarte atent”, a adăugat el.Proteste violente, soldate cu zece răniţi, au avut loc miercuri la sediul Parlamentului din Chişinău, după ce Legislativul a aprobat un nou Guvern.Mii de susţinători ai opoziţiei au luat clădirea cu asalt, denunţând un Cabinet „ilegal”.Ulterior, mii de susţinători ai Partidului Socialiştilor şi Partidului Nostru, ambele proruse, în opoziţie, dar şi ai platformei civile Dreptate şi Adevăr (DA) au pichetat clădirea.Opoziţia intenţionează să continue protestele joi, cerând demisia autorităţilor şi alegeri anticipate.