Editura Paralela 45 anunță apariția în premieră a Dicționarului Praxiologic de Pedagogie, o lucrare adresată pregătirii studenților, profesorilor, precum și tuturor celor interesați de actul educațional. Potrivit unui comunicat al Editurii Paralela 45, transmis vineri AGERPRES, lucrarea, realizată de un colectiv de autori coordonat de prof. dr. Mușata Dacia-Bocoș, constituie prima sinteză de acest tip apărută în Romania, elaborată în mai multe volume și care își propune definirea conceptelor și sintagmelor pedagogice relevante în prezent în studiul științelor educației. În cele 376 de pagini, primul volum al seriei (literele A-D) cuprinde un set de aplicații generale pentru diferite concepte și sintagme, care pot fi realizate individual sau în grup și care sprijină: formarea și dezvoltarea competenței de a reflecta — individual și colectiv — la diverse problematici, topici, probleme circumscrise științelor educației; exersarea flexibilității cognitive în abordarea teoretică și aplicativă a diferitelor problematici pedagogice, curriculare, didactice, manageriale; dezvoltarea competențelor acționale — de informare și documentare, de activitate intelectuală (individuală și în grup), de analiză reflexivă (individuală și colectivă), critic-constructivă și de argumentare; demersurile de relaționare cu cei din jur și empatizarea cu ei, colaborarea și lucrul în grup. La finalul fiecărei grupări de cuvinte/sintagme care încep cu o anumită literă se prezintă o listă bibliografică, ce reunește titluri de lucrări pedagogice și site-uri cu resurse pedagogice, curriculare, legislative (în vigoare la data elaborării dicționarului) etc., care fundamentează problematicile vizate prin termenii explicitați, precizează sursa citată.