Băsescu: „I-am spus verde în faţă lui Voronin, hai, în Parlament mergem amândoi, tu preşedintele României Mari, eu vicepreşedinte”

Traian Băsescu susţine că i-a propus fostului preşedinte moldovean, Vladimir Voronin, pe vremea când se afla la Cotroceni, unirea dintre România şi Republica Moldova şi chiar s-a oferit să îi cedeze preşedinţia României Mari. De Ziua Uniri Principatelor, Traian Băsescu a reluat ideea lansată în timpul mandatului său, potrivit căreia următorul proiect de anvergură al României, după intrarea în UE şi NATO, este unirea cu Republica Moldova.”Eu i-am spus verde în faţă, hai, în Parlament mergem amândoi, tu preşedintele României Mari, eu vicepreşedinte şi facem unirea şi dăm votul în Parlament. Şi atunci, Voronin a început să dea cu pietre peste frontieră, să introducă viza, a făcut toate nebuniile… Un Voronin care trebuie să vă spun că mulţi au spus că a fost KGB-ist, el a fost miliţian, deci şi mai puţin nobil decât KGB-ist”, a mărturisit Traian Băsescu, la Conferinţa Românilor de Pretutindeni, la Palatul Parlamentului.Fostul preşedinte a subliniat că principalul obiectiv major al ţării noastre şi al noii clase politice va rămâne unirea cu vecinii noştri de peste Prut.”Această nouă clasă politică pe care cred că o vor genera alegerile din toamna îşi va asuma obiectivul de ţară, unirea cu Republica Moldova… Unirea României cu Republica Moldova este singurul drum corect şi demn de o clasă politică bună, rea, cum este, care şi-a atins obiectivele majore”, a mai spus Traian Băsescu.Vladimir Voronin a declarat, în 2013, că Traian Băsescu face presiuni asupra politicienilor de la Chişinău şi că îl sună noaptea în stare de ebrietate.