Proiectul de lege privind reorganizarea Serviciului de Telecomunicații Speciale a fost retrimis marți, pentru două săptămâni, de plenul Camerei Deputaților la comisiile de specialitate pentru a fi modificat. Liderul deputaților PSD Marian Neacșu a solicitat în ședința de plen retrimitere la comisie cu termen de 2 săptămâni pentru a se face modificările propuse de grupul minorităților naționale. „În urma discuțiilor pe care le-am avut cu colegii noștri lideri de grup și în mod deosebit în urma inițiativei colegilor noștri de la grupul minorităților și văzând că și premierul României îmbrățișează același punct de vedere, apreciem că modificarea potrivit căreia serviciul 112 să treacă la Departamentul special pentru situații de urgență de la Ministerul Afacerilor Interne, iar activitatea departamentului STS să intre sub control parlamentar este o idee oportună, constructivă și trebuie să găsim mecanismele necesare pentru a realiza acest lucru”, a declarat Neacșu. Propunerea de retrimitere la comisie a fost susținută și de deputații PDL, cu observația
că nu sunt de acord ca STS să treacă sub control parlamentar. „Susținem retrimiterea cu o observație: hai să nu stricăm ce e bun la această instituție numai de dragul de a schimba șeful. Foarte bine și corect să treacă sistemul de 112 din punct de vedere al administrării acestuia, nu a bazei tehnice, că va fi fi dificil să transferi toată logistica într-o altă parte, partea de utilizare să treacă la departamentul nou condus de domnul Arafat, în rest să lăsăm lucrurile cum sunt”, a precizat deputatul PDL Mircea Toader. Potrivit proiectului de lege inițiat de USL, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) se reorganizează ca Departament de Telecomunicații Speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), fiind o structură cu personalitate juridică, ce va fi condusă de un secretar de stat, ajutat de trei subsecretari de stat numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului. Liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, deputatul Varujan Pambuccian, a propus luni, ca STS să treacă sub control parlamentar