24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
„Un codei inteligent și sincer spune lucrurilor pe nume cu vervă și cu o anume lumină interioară care întovărășește totdeauna tot ce-i născut iar nu făcut.”(Ecaterina Oproiu)
Mircea Radu Iacoban s-a născut în Iași, la 19 februarie 1940. Mama, învățătoarea Maria Iacoban, scria poezie și publica în revistele vremii, printre care și „Iașul literar”. Tatăl, juristul Alexandru Iacoban, artist plastic amator, a avut expoziții de pictură în orașele Moldovei. M.R. Iacoban a absolvit Liceul „Ștefan cel Mare” de la Suceava, după care a urmat Filologia la Universitatea ieșeană. Prima carte de proză, („Estudiantina”) a publicat-o încă student fiind. A lucrat mai întâi la Radio Iași, apoi la Radio București. S-a numărat printre cei care, în 1966, au întemeiat revista „Cronica”, primul săptămânal ieșean apărut după 1944. În 1969 a izbutit reînnodarea firului activității editoriale ieșene, prin înființarea Editurii „Junimea”, căreia i-a fost director un deceniu (1969-1979). Din 1979, devine director al Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, pe care l-a condus 11 ani, traversând și perioada critică a „autofinanțării”, când instituțiile de spectacole nu mai primeau susținere financiară din bugetul statului (în administrarea Teatrului Național se aflau, atunci, și Opera Română, Filarmonica „Moldova”, Teatrul „Luceafărul”, Teatrul de la Suceava, înființat ca Secție a Naționalului). După 1990, M.R.I. a lucrat la Chișinău, ca trimis al ziarului bucureștean „Românul”, primind însărcinarea de corespondent de front la Războiul de la Nistru. În 1994 este numit, prin concurs, director al Teatrului „Luceafărul”, pe care l-a condus, până la pensionare, 12 ani. Timp de 18 ani a fost ales și reales secretar al Asociației Scriitorilor din Iași. În 2011 s-a numărat printre cei care au înființat revista „Cronica veche”.
„Mircea Radu Iacoban nu aude dialogul, ci îl vede. De aceea, oamenii pieselor lui sunt personaje. De aceea, decorul uman devine un teatru perpetuu, iar drama, ca sentiment, continuă. Teatrul lui este de văzut, iar cine are urechi de auzit, să-l audă!” , spunea marele poet Nichita Stănescu.
Estudiantina, volumul de debut
Prozator, dramaturg, publicist, reporter, crainic sportiv, Iacoban a dovedit de-a lungul anilor multiple disponibilităţi. Volumul de povestiri Estudiantina, cu care debutează în 1962, lasă să se întrevadă doar câteva dintre virtualităţile relevate în cărţile ulterioare. Preocupat de viaţa tinerilor în mijlocul cărora trăieşte, autorul încearcă să dea la iveală resorturile ce le generează comportamentul şi să pătrundă dincolo de aparenţa întâmplărilor. Predispoziţia pentru tonul anecdotic, jovialitatea şi verbozitatea se manifestă însă chiar şi acolo unde subiectul abordat ar fi cerut un ton grav.
Nedumerit în Atlantida (1968) este o culegere de nuvele foarte deosebite ca scriitură de povestirile din cartea anterioară. Stilul eliptic, nervos, care sugerează fără să expliciteze, înlesneşte surprinderea sincronă a mai multor stări sufleteşti, creând impresia de dedublare a personajului narator. Atent la gesturile mici, aparent nesemnificative, autorul le învesteşte cu valori simbolice: sărutul pe care femeia îl depune pe fruntea bărbatului iubit devine un sigiliu ale cărui contururi se păstrează intacte doar atâta timp cât durează iubirea (Viaţă legată cu aţă).
Volumul O mască în plus (1969), deşi pare o suită de schiţe ce au doar personajele în comun, este, în realitate, un roman în care firul cronologic al povestirii s-a rupt, protagoniştii apărând pe scenă nu în ordinea firească a întâmplărilor, ci parcă la voia hazardului. Povestea propriu-zisă este dintre cele mai banale, dar dispunerea narativă a secvenţelor ce nu-şi urmează logic una alteia, ci îşi răspund şi se completează contrapunctic, oferă în final satisfacţia refacerii întregului din elemente disparate.
Romanul Departe (1975) narează într-un stil alert, nu lipsit de ironie şi umor, incredibilele aventuri ale unui autor de romane poliţiste, devenit ad-hoc detectiv particular. Avatarurile traversate de erou sunt relatate în cea mai autentică manieră poliţistă, Iacoban dovedindu-se un bun cunoscător al tehnicii suspansului. Tonul degajat, atmosfera de bonomie şi bună dispoziţie, într-un cuvânt registrul „uşor”, sunt brusc abandonate, autorul introducând – neinspirat – o tonalitate gravă, ce distonează profund cu nota iniţială. Dintr-o „joacă” de-a detectivul, protagonistul se vede transformat în martor al unei drame soldate cu o sinucidere, fapt ce dă o altă turnură întâmplărilor. Verva, dialogurile antrenante sunt înlocuite treptat printr-o atmosferă apăsătoare, sumbră, astfel încât impresia ultimă este că romanul a fost gândit ca o ilustrare a motoului ales de autor: „Şi iată, deci, distanţa dintre râs şi plâns.”
Ca reporter şi comentator sportiv, Iacoban a semnat câteva cărţi unde uneori a apelat şi la „serviciile” prozatorului: Cu microfonul în buzunar (1969), Lumea într-o picătură (1971), Altfel despre sport (1972),Din Azore în Antile (1973), Razna prin trei continente (1977). O apariţie aparte o constituie Cronica Basarabiei. 1990-1995 (1995; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), carte ce apelează la toate genurile gazetăreşti – reportaj, eseu, comentariu, document de arhivă – pentru a contura nu doar un portret al Basarabiei contemporane, ci şi dramaticul său destin istoric. De un succes aparte s-au bucurat piesele lui Iacoban, volumul Sâmbătă la Veritas (1973), care, pe lângă piesa eponimă, mai cuprinde Tango la Nisa şi Fără cascadori, fiind distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor.
Reprezentate de-a lungul multor stagiuni, ele au ţinut afişul inclusiv la teatre prestigioase din străinătate (de exemplu, Teatrul Naţional din Weimar). Opţiunea publicului pentru acest tip de teatru a fost determinată de tematica abordată şi mai cu seamă de tenta de firesc imprimată întregului, de la nivelul replicilor până la construcţie, performanţe ce deveneau concomitent şi capcane, deoarece mesajul era marcat de ideologia epocii. Eroii sunt oameni obişnuiţi, dar dramaturgul nu cultivă banalul, mediocrul, ci surprinde un moment ieşit din comun, decisiv pentru evoluţia personajului. În acest moment se concentrează, de fapt, toate datele anterioare, care păreau definitorii pentru psihologia lui.
O întâmplare ce anunţa a nu avea o prea mare importanţă (un accident de maşină, în Fără cascadori)declanşează o serie de reacţii imprevizibile, ce răstoarnă premisele. Astfel, dacă înainte de accident eroul era un tânăr actor arătos, talentat, ovaţionat, obişnuit cu lauda şi admiraţia, uşor superficial, ajungând să nu mai preţuiască sentimentele adevărate, în orice caz „băiat simpatic”, în momentul-cheie se dovedeşte un ins fricos, de o laşitate dezgustătoare, gata să arunce vina pe umerii oricui, numai ca el să poată scăpa. Dialogul sprinten, replicile vioaie fac din această piesă, ca şi din celelalte inspirate din contemporaneitate, agreabile lucrări dramatice cu priză la public, în pofida unei recuzite convenţionale.
De o cu totul altă factură, Noaptea (1976) şi Reduta şi şoarecii (1977; Premiul Academiei Române) încearcă reconstituirea trecutului istoric. Culoarea locală, limbajul nu pot rămâne însă la latitudinea autorului, nu pot fi inventate, iar documentarea, în astfel de cazuri, ar fi fost nu numai o fază necesară, ci absolut indispensabilă, fiindcă altfel, aşa cum se întâmplă în piesele „istorice” ale lui Iacoban, problematica şi personajele primesc doar un drapaj de epocă, ceea ce, la urma urmei, poate fi adecvat unui anume tip de teatru.
Volume de proză, teatru, publicistică:
“Estudiantina” – 1962
„Nedumerit în Atlantida” – 1968
„Cu microfonul în buzunar” – 1969
„Lumea într-o picătură” – 1971
„Altfel despre sport” – 1972
„Din Azore în Antile” – 1973
„Sâmbătă la Veritas” – 1971
“Departe” – 1974
„Sonnabend im Veritas” (Berlin,1974)
„Razna prin trei continente”- 1977
„Reduta și șoarecii” – 1977
„Daleci” – Sofia, 1978
„Begunci” – Beograd 1978
„Oastea oștilor” – 1980
„Klopotliwi Swiadek” – Varșovia 1980
„Martor” – 1981
„Noaptea” – 1981
„… și alte piese” – 1985
„Puterea ingrată la români” – 1990
„O cronică a Basarabiei” vol.I – 1995
„O cronică a Basarabiei” vol.II – 1999
„Potcoave pentru purici” – 2000
„Uimiri” – 2001
„Noaptea asta nu câștigă nimeni – 2002
„Cercul” – 2002
„Grădina lui Dumnezeu” – 2004
„Să vezi și să nu crezi” – 2006
„Printre cărți” – 2009
„Pompe funebre” – 2010
„Printre alte cărți” – 2012
„Căminarul” – 2012
„Zece ani de foc” – 2012
„Teatru și iar teatru” (Opera Omnia)- 2012
Scenarii pentru filme artistice de lung metraj:
“Un bulgăre de humă”, “Escapada”, “Totul pentru fotbal”, “Am o idee” ș.a.
Piese de teatru jucate pe toate scenele din Romania si la teatre din străinătate:
Piesele „Tango la Nisa”, „Noaptea”, „Sâmbătă la Veritas”,„Reduta și șoarecii”, „Omul din baie”, „Fără cascadori”, „Rouă și tutun”, „Fotbal!”, „Femeia în cușcă”, „Stress”, „Cabana”, „Iva-diva”, „Înainte!”. „Hardughia”, „Noaptea asta nu câștigă nimeni!, „Duo amore”, „Biroul informații eterne”, regizate de Sanda Manu, Sorana Coroamă, Alexandru Tocilescu, Dan Nasta, Dan Alecsandrescu, Mircea Albulescu, Dan Micu și (unele) de autor, au fost jucate la Teatrul Național din București, Teatrul Național din Cluj-Napoca, Teatrul Național din Craiova, Teatrul Național din Iași, la teatrele bucureștene Giulești, Comedie, Nottara, Casandra, la teatrele din Brașov, Bacău, Brăila, Botoșani, Constanța, Pitești, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Timișoara, Reșița, Piatra Neamț, Suceava, Teatrul German Timișoara, Teatrul „Luceafărul” Iași ș.a. Peste hotare s-au jucat la Teatrul Național German din Weimar, la Novosibirsk, Praga, Tbilisi.
