Câteva zeci de elevi de la Colegiul Național „Tudor Vianu” au semnat duminică o petiție de susținere pentru profesorul despre care se spune că ar fi zis elevilor că va da un punct în plus la teză celor care-l roagă în genunchi. „Am strâns 89 de semnături în favoare profesorului până duminică la ora 15,30. Nu este efectiv un protest, este o petiție pe care dorim să o semnăm. Cu siguranță demersul îl vom continua dar nu știm dacă în aceeași manieră, la modul în fața liceului. Vrem ca imaginea domnului profesor să fie cea reală și nu cum s-a scris în presă și să demonstrăm că au fost niște minciuni și că părerea noastră a elevilor lui este una foarte bună față de dânsul”, a declarat, pentru AGERPRES, o elevă a unității de învățământ. Aceasta a spus că nu profesorul ar fi făcut acea glumă ci unul dintre elevi. „Nu a făcut dânsul acea glumă, acea glumă a fost făcută de un elev. Nu a cerut profesorul, este o glumă făcută de un elev”, a spus eleva. Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, a decis să dispună un control în regim de urgență la Colegiul Național „Tudor Vianu” din Capitală pentru investigarea acuzațiilor care i se aduc unui cadru didactic din această unitate de învățământ, a informat un comunicat al MENCȘ remis sâmbătă AGERPRES. „Consider că analiza acestui caz extrem de grav trebuie să țină cont de trei aspecte: încălcarea demnității elevului, nerespectarea deciziei Ministerului Educației cu privire la perioada de susținere a tezelor semestriale, respectiv negocierea notelor, lucru totalmente inadmisibil. Mă aștept ca măsurile să fie de așa natură încât să sancționeze și să descurajeze astfel de comportamente ale cadrelor didactice”, a declarat ministrul Adrian Curaj, potrivit sursei citate. Ministerul Educației a reamintit că, potrivit articolului 31, alineatul 4 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, personalului din învățământul preuniversitar îi este interzis să desfășoare acțiuni de natură să afecteze imaginea publică a elevului, viața intimă, privată și familială a acestuia.Conducerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București s-a autosesizat și a decis constituirea unei comisii de cercetarea care urmează să își înceapă activitatea începând de luni, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituției, Marian Banu. Potrivit acestuia, ancheta comisiei se va derula chiar dacă este vacanță intersemestrială. Presa a relatat că un profesor de matematică de la Colegiul „Tudor Vianu” și-ar fi umilit elevii. Dascălul ar fi spus, în clasă, că îi dă un punct în plus la teză celui care îl roagă în genunchi. Unul dintre adolescenți ar fi făcut acest lucru, iar gestul a devenit public pe o rețea de socializare.