Tinerii vor putea să își descopere vocația, să găsească soluții pentru viitorul profesional și să-și lărgească orizontul prin experiențele și ideile împărtășite de profesioniști consacrați, precum Horațiu Mălăele, Rucsandra Hurezeanu sau Dan Chișu, la conferințele practice BookLand Evolution, care se vor desfășura începând cu 10 martie în 23 de orașe.
Potrivit unui comunicat , cei 360 speakeri, care vor fi prezenți pe durata celor 120 zile de conferințe din 23 orașe (10 martie — 15 iunie și 22 septembrie — 14 decembrie), vor împărtăși tinerilor propriile povești de succes și le vor răspunde la întrebări. Inițiativa are ca scop dezvoltarea personală și profesională a tinerilor, prin soluții practice și experiențe reale de viață, urmare a implicării invitaților de excepție, capabili să inspire și să motiveze.Printre personalitățile care au răspuns invitației Bookland Evolution se numără Andreea Raicu, Berti Barbera, Călin Goia, Cătălin Ștefănescu, Cristian China-Birta („Chinezu”), Cristina Cioran, Marius Ghenea, Melania Medeleanu, Mihai Trăistariu, Mihaela Tatu sau Simona Catrina.BookLand Evolution se lansează la Biblioteca Națională din București, aducând pe scenă câte trei vorbitori în fiecare seară, de luni până vineri (10-14 martie). Ziua de sâmbătă va fi dedicată unei acțiuni de voluntariat, prin care liceenii se vor putea implica în cauzele în care cred și își vor dezvolta abilitățile, fiind răsplătiți cu diplome de participare.Caravana Conferințelor BookLand Evolution se va deplasa apoi în alte 22 orașe din țară, poposind în fiecare dintre ele câte o săptămână. Următorul oraș din itinerariu este Ploiești.Lansarea BookLand Evolution prilejuiește și inaugurarea platformei online inPractica.ro, prin care tinerii au acces la programe de practică, internship, traineeship și part-time jobs în companii sau organizații din România. Noua platformă vine în sprijinul tinerilor care doresc să dobândească experiență profesională, să își dezvolte abilitățile, să acumuleze cunoștințe și să cunoască mai bine mediul profesional de care sunt interesați în carieră.Evenimentul este organizat de Asociația BookLand, care are misiunea de a le oferi tinerilor oportunități de educație alternativă și acces la adevăratele valori de care au nevoie pentru dezvoltarea personală și profesională.