Firmele care vor ca statul să le acopere o parte din cheltuielile salariale pentru minimum 20 locuri de muncă nou-create vor fi obligate să respecte anumite condiţii legate de rentabilitate sau capitalul social şi să păstreze fiecare loc de muncă nou-creat cel puţin cinci ani. Firma va fi obligată să menţină în stare de funcţionare investiţia iniţială realizată tot pentru o perioadă de cel puţin cinci ani de la data finalizării acesteia, conform schemei pregătite de Guvern. În luna februarie, la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional, premierul Victor Ponta a anunţat că a fost convenit ca statul să plătească jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale aferente pentru firmele care creează minimum 20 locuri de muncă, iar ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat că statul va suporta din costul salarial atât salariul net, cât şi taxele aferente, iar schema de ajutor va fi valabilă timp de şapte ani, cu începere de la 1 iulie 2014. Conform formei obţinute de MEDIAFAX, vor fi considerate cheltuieli eligibile acele costuri salariale, în limita salariului mediu brut comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi valabil pentru anul depunerii cererii, înregistrate pe o perioadă de doi ani consecutivi, ca urmare a creării de locuri de muncă. Ajutorul de stat aferent cheltuielilor eligibile va fi acordat doar dacă locurile de muncă sunt create direct de un proiect de investiţii şi după data primirii acordului pentru finanţare, dar nu mai târziu de trei ani de la data finalizării investiţiei. Vor fi luate în considerare locurile de muncă nou-create în cazul în care între angajaţi şi angajator sau acţionarii acestuia nu există raporturi de muncă în ultimele 12 luni dinaintea angajării. Conform regulilor care urmează să fie impuse de Guvern, vor putea beneficia de acest ajutor de stat doar acele firme care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare, o serie de criterii de eligibilitate, şi anume sunt înregistrate potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, intenţionează să realizeze o investiţie iniţială în România, în orice sector, cu anumite excepţii, nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat, nu intră în categoria întreprinderilor în dificultate, nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii, nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, nu au beneficiat de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura activelor corporale şi necorporale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii, nu au închis o activitate identică sau similară în spaţiul economic european în cei doi ani care au precedat depunerea cererii de ajutor şi, la momentul depunerii cererii, nu au planuri concrete de a închide o astfel de activitate într-o perioadă de doi ani după finalizarea investiţiei iniţiale, în regiunea în cauză, nu angajează salariaţi disponibilizaţi de o întreprindere asociatǎ. La Registrul Comerţului sunt înregistrate aproximativ un milion de firme, dintre care doar jumătate sunt active.