Mai multe persoane de etnie romă, reprezentanți ai Asociației Pakivale, au protestat pașnic vineri la manifestarea dedicată împlinirii a 160 de ani de la dezrobirea romilor, care are loc la Muzeul Național de Artă al României. După alocuțiunea premierului Dacian Cioloș, citirea mesajului adresat de președintele Klaus Iohannis și discursul reprezentanților Ministerului Fondurilor Europene, mai multe persoane de etnie romă s-au ridicat în sală, afișând pancarte pe care scria „Federația Romilor = Partida Romilor = Înrobirea romilor”, „Romii protestează, vocea lor contează” și „Acces egal al tuturor organizațiilor rome pentru locul din Parlament”. „Suntem familii amărâte. Există sate în România unde romii nu au apă și unde să stea. Ne-au distrus”, a susținut unul dintre protestatari. Un altul le-a cerut liderilor actuali ai romilor să vină în comunitățile etniei și să le vadă problemele. „De ce mereu, la televizor, se dau romi bogați, cu castele, cu mașini? (…) Noi ne dorim o schimbare, ne bazăm pe Guvern, ne bazăm pe primul-ministru (…), dorim ca reprezentanții noștri romi să fie schimbați. Să fie concursuri și alegeri”, a afirmat un reprezentant al Alianței pentru Unitatea Romilor, făcând referire la Nicolae Păun despre care a spus că nu a ajutat „în 25 de ani romii”. „Nu este normal ca ai noștri să ne țină în robie. Ne așteptam la mai mult din partea lor, să ne ajute, nicidecum să ia de la noi”, a mai spus unul dintre romii nemulțumiți.