La invitația președintelui Sindicatului Salariaților din Aparatul Propriu al Consiliului Județean Iași (SSAPCJI), Giorgiana Pia Niculescu, vineri, 19 februarie, s-a aflat la Iași președintele Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor ”SED LEX”, Vasile Marica. Cu acest prilej, preșeidntele ”SED LEX” a avut o întâlnire, la sediul CJ Iași, cu conducerea și membrii Comitetului Sindical al SSAPCJI. În cadrul întrevederii au fost abordate probleme legate de legea salarizării unitare a bugetarilor, stadiul proceselor aflate pe rolul instanțelor din țară, având ca obiect acordarea unor drepturi bugetarilor, prevăzute în diverse acte normative în vigoare și nepuse în aplicare (ex. Voucherele de vacanță, eliminarea diferențelor salariale între aceleași trepte profesionale, etc.). ”Domnul președinte Vasile Marica a reiterat opinia domniei sale de a capacita cât mai mulți funcționari din administrația publică locală, de a se uni la nivelul fiecărui județ în organizații sindicale reprezentative. Această acțiune va constitui un prim pas în a face vizibile la nivelul autorităților locale și centrale a problemelor din administrația publică locală. În același timp, o organizație sindicală puternică a funcționarilor publici la nivelul județului va fi determinantă în obținerea drepturilor acestei categorii profesionale”, se precizează într-un comunicat de presă al Sindicatului Salariaților din Aparatul Propriu al Consiliului Județean Iași. În final, s-a convenit ca astfel de întâlniri în teritoriu să continue, pentru a fi menținut în permanență contactul între organizațiie sindicale locale și federațiile sndicale reprezentative la nivel central. (E.M.)