Gorghiu și Blaga susțin că Moldova constituie o prioritate pentru liberali

Cele șase județe din componența Regiunii de dezvoltare Nord-Est (Moldova) constituie o prioritate pentru liberali, după cum au susținut, sâmbătă, la Bacău, copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga. „Moldova, al cărui destin s-a legat foarte mult de administrația PSD, este una din regiunile care a suferit de-a lungul timpului din lipsa investițiilor în infrastructură, a investițiilor directe și, implicit, din lipsa locurilor de muncă nou create. În această zonă s-au înregistrat, de-a lungul anilor, recorduri peste recorduri în ceea ce privește sărăcia, motiv pentru care ne-am propus ca prioritate dezvoltarea zonei, atât prin programul de guvernare al PNL, dar și în proiectele locale pe care fiecare candidat din județele componente le va prezenta opiniei publice”, a precizat Alina Gorghiu. Potrivit acesteia, „elementul cheie pentru a scăpa populația de a mai fi captivă PSD” l-ar constitui „dezvoltarea marilor orașe, dezvoltarea marilor comunități locale”. Pentru acest lucru „este nevoie imperioasă”, după cum susține Gorghiu, de realizarea de autostrăzi către Uniunea Europeană și revitalizarea activităților industriale. La rândul său, copreședintele PNL Vasile Blaga a subliniat „necesitatea îmbunătățirii urgente a infrastructurii” în Moldova, văzută drept „condiție obligatorie și deci prioritate în proiectul PNL de dezvoltare a zonei”, având în vedere că peste doi ani se va sărbători un secol de la Marea Unire. „Nici în perioada interbelică, pe care uneori am impresia că îi lăudăm prea mult, nici comuniștii, nici după 1989 nu au reușit să facă două autostrăzi care să lege provinciile istorice ale României. Aceasta este o sarcină prioritară a viitorului guvern liberal. Prea multe studii de fezabilitate, prea puține lucruri concrete. Dacă ar fi o autostradă care să lege Moldova cu Uniunea Europeană, prin Ardeal, oare crede cineva că s-ar opri investițiile vestice la poalele munților? Desigur că s-ar amplifica prezența investitorilor în Moldova. Trist este faptul că moldovenii demonstrează că sunt oameni harnici oriunde ar lucra, dar nu au condiții de infrastructură și investiții pentru a și-o manifesta”, a spus Blaga. El a precizat că „proiectul PNL vizează tocmai găsirea de resurse certe pentru a micșora decalajele între regiunea Moldovei și zona Ardealului”. „Este o mare responsabilitate a generației actuale de liberali”, a afirmat copreședintele PNL, la evenimentul de lansare a candidatului PNL la funcția de primar al municipiului Bacău, senatorul Dragoș Luchian. Astfel, în opinia Alinei Gorghiu, Dragoș Luchian poate contribui la revenirea Bacăului în rândul marilor producători industriali ai României. „Profesionist în domeniul administrației, a fost viceprimar opt ani, dar și cunoscător și inițiator de legi prin prezența sa din ultimii ani în Parlament, Dragoș Luchian poate contribui prin inițiativele sale, înscrise în „Proiect de Bacău”, tocmai la revenirea Bacăului în rândul marilor producători industriali ai României”, a subliniat Gorghiu. Ea l-a îndemnat pe candidat „să fie și om printre oameni”. „Dacă vei prezenta direct cetățenilor proiectul liberal, oamenii te vor crede”, i-a spus Alina Gorghiu. „Avem nevoie de onestitate. Nimeni nu o să mai creadă că putem face lucruri pompoase, despre care au tot vorbit politicienii de-a lungul anilor, dar nimeni nu a realizat ceva demn de consemnat. (…) Avem mai mult de 70 la sută dintre oameni noi, dar care pot să-și îmbine elanul cu profesionalismul dobândit de-a lungul carierei lor apreciate în comunitățile din care provin”, a subliniat Alina Gorghiu. Potrivit lui Vasile Blaga, Dragoș Luchian poate fi „primarul necesar” pentru ca Bacăul să devină unul dintre cele mai prietenoase locuri din România pentru investiții și viață civilizată, datorită pregătirii sale în domeniul administrației și legislației, dar și prin carisma sa care „aduce încredere și implicare” în rândul cetățenilor. „Dragoș Luchian trebuie să înscrie Bacăul alături de cele cinci orașe mari conduse de primari liberali, aflate alături de București în fruntea ierarhiei de dezvoltare urbană din România”, a precizat Vasile Blaga.