CFR Cluj a început promițător partida de pe ”Ilie Oană”, în care gazdele de la Petrolul reveneau după șocul eliminării din play-off-ul Europa League. Cobrea este pus la lucru de oaspeți în primele minute de joc, Larie având o bună ocazie de a marca în minutul 5 cu o lovitură de cap, iar jocul combinativ al ceferiștilor încântă ochiul privitorilor. Fără Mutu în teren, ”găzarii” echilibrează partida și se ridică la nivelul de joc al oaspeților, însă către mijlocul reprizei ritmul se diminuează, ambele echipe fiind în căutarea unor soluții. În minutul 32 Deac centrează perfect pentru Jakolis la limita careului mic, jucătorul croat îi ia fața lui Mustivar și trimite cu capul puțin pe lângă bara din stânga porții lui Cobrea. Deschiderea de scor se produce în minutul 39. Arbitrul Sebastian Colțescu acordă lovitură liberă indirectă din interiorul careului ploieștean, la limita lui, în urma unui joc periculos al lui Alcenat. Mingea este mișcată pentru Rada, care șutează puternic, Cobrea reușind să respingă în primă instanță, dar numai până la Jakolis, croatul reluând imparabil după ce a venit din poziție regulamentară. Paradoxal, ceferiștii continuă să rămână sus, iar atunci când ploieștenii reușesc să urce în atac, stăvilesc eficient acțiunile lor ofensive. După pauză, Guima este aproape de dublarea avantajului în minutul 48 cu o lovitură de cap din 6 metri la centrarea lui Deac de pe linia de fund a terenului, portughezul reușind să-i ia fața lui Geraldo. Priso este aproape de egalare 5 minute mai târziu, dar Felgueiras este la post și respinge în corner. Nu a făcut decât să amâne un pic golul, care vine la faza ulterioară cornerului, autorul său fiind Teixeira după o centrare înaltă ce îi pune pe tavă mingea pentru voleu mijlocașului portughez aflat în colțul careului mic. Petrolul crește intensitatea atacurilor, dovedind că pauza a fost un sfetnic bun. Combinațiile se leagă mai bine, Teixeira croșetează adversarii în aplauzele suporterilor, dar pe măsură ce timpul trece apare oboseala în rândul jucătorilor ambelor echipe. Teixeira ia al doilea cartonaș galben în minutul 81 pentru că a executat o lovitură liberă înainte de fluierul arbitrului Colțescu. Geraldo îl urmează la cabine în minutul 83 după un henț ce-i aduce și lui al doilea avertisment, Petrolul urmând a juca în 9. Atmosfera se încinge în tribune, dar și în teren. După ce în minutul 84 Cobrea are o intervenție uluitoare la șutul lui Larie, minutul următor Tadeînscrie golul victoriei oaspeților, declanșând reacția publicului și meciul este oprit câteva minute. La reluare, gazdele se aruncă curajos în atac, chiar dacă joacă în dublă inferioritate, dar nu mai pot întoarce soarta meciului. Se termină Petrolul – CFR Cluj 1-2 (0-1), prima înfrângere a Petrolului în această ediție de campionat, iar oaspeții îi egalează la puncte. Petrolul (antrenor Răzvan Lucescu): Cobrea – Alcenat, Geraldo Alves, Gerson, Satli – De Lucas, Mustivar – Priso, Albin (min. 9 Nepomuceno, min. 90+1 Marinescu), Teixeira – N’Koyi (min. 70 Astafei); CFR Cluj (antrenor Vasile Miriuță): Felgueiras – Susici, Larie, Rada, Camora – Muniru (min. 75 Fl. Costea), Monroy – Deac, Guima (min. 58 Ivanovski), Jakolis (min. 63 Christian) – Tade. (sursa: www.onlinesport.ro)