Programele implementate în Republica Moldova cu sprijinul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi căile de impulsionare a colaborării bilaterale au fost discutate în cadrul întrevederii dintre Prim-ministrul Pavel Filip și Coordonatorul Rezident ONU şi reprezentant permanent în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Dafina Gherceva, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.Premierul Pavel Filip a subliniat rolul ONU în procesul de modernizare a Republicii Moldova şi a mulțumit pentru sprijinul valoros acordat în implementarea reformelor în domenii prioritare, precum justiţia, combaterea corupţiei, dezvoltarea sectorului energetic, protecţia mediului, reforma sistemului social şi a celui medical, egalitatea de gen şi drepturile omului.„Guvernul pe care îl conduc este determinat să realizeze lucruri concrete pentru a depăşi criza financiară, a debloca asistenţa externă şi proiectele investiţionale. Reluarea discuţiilor cu partenerii externi şi recăpătarea încrederii societăţii sînt priorităţile agendei guvernamentale”, a mai precizat Pavel Filip.Totodată, Premierul s-a pronunţat pentru intensificarea colaborării dintre Guvernul Republicii Moldova şi PNUD, în special în domeniul reformei administraţiei publice centrale şi locale pentru eficientizarea serviciului public din ţara noastră.La rîndul său, Dafina Gherceva a reconfirmat deschiderea pentru susţinerea obiectivelor Guvernului de la Chişinău. Rezidentul ONU a menţionat importanţa continuării dialogului cu privire la implementarea Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030. Părţile au convenit să colaboreze constructiv pentru atingerea obiectivului comun, îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor Republicii Moldova.