Morții de la Colectiv, pomeniți la Catedrala Patriarhală, în sâmbăta Moșilor de iarnă

Morții de la Colectiv au fost pomeniți la Catedrala Patriarhală, la parastasul pentru cei adormiți de după slujba din sâmbăta Moșilor de iarnă. „După săvârșirea Sfintei Liturghii, Părintele Arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat parastasul pentru cei adormiți, în prezența a numeroși credincioși. Întrucât în această zi se face pomenirea tuturor celor care și-au sfârșit viața în mod tragic, au fost pomeniți și cei care au decedat în urma incendiului de la Clubul Colectiv”, a informat, sâmbătă, basilica.ro.
Biserica Ortodoxa Română pomenește în 5 martie pe cei trecuți la Domnul. Această sâmbătă specială pentru pomenirea celor adormiți a fost rânduită de Biserică înaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecați și mai este cunoscută și sub denumirea de Moșii de iarnă.
Pomenirea morților se mai face și în sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Sfântului Duh, numită și Sâmbăta Rusaliilor sau Moșii de vară. Totodată, pomeniri pentru cei adormiți se vor face în fiecare sâmbătă din Postul Mare, mai precizează sursa citată.
Un număr de 63 de persoane și-au pierdut viața în urma tragediei din 30 octombrie 2015, din Club Colectiv, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 în străinătate.