O hotărâre întemeiată pe o eroare judiciară nu trebuie să își prelungească existența, chiar dacă este învestită cu puterea lucrului judecat, se arată în motivarea deciziei prin care CCR a decis că este neconstituțională soluția legislativă din Codul de procedură penală care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. „Curtea reține că hotărârea întemeiată pe o eroare judiciară nu trebuie să-și prelungească existența, chiar dacă este învestită cu puterea lucrului judecat, revizuirea — cale de atac extraordinară — având tocmai rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește persoanele condamnate pe nedrept. În mod similar, autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale este înfrântă și în ipoteza reglementată în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, deoarece stabilitatea hotărârii judecătorești nu poate să primeze în raport de prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituție”, se arată în motivare. CCR a mai reținut că, întrucât principiul autorității de lucru judecat este de o importanță fundamentală în ordinea juridică națională și comunitară, precum și la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului, atingerea adusă acestuia prin legislația națională „trebuie să fie limitată, fiind necesar ca acestui principiu să i se aducă derogare doar dacă o impun motive substanțiale și imperioase”. În document se mai menționează că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia, indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei CCR este ca „raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat”. „În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, Curtea reține că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut”, se mai arată în motivare. Curtea Constituțională a luat în dezbatere, pe 3 martie, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care prevede că „revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când (…) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate”. Potrivit unui comunicat de presă, în urma deliberărilor, plenul CCR a admis excepția de neconstituționalitate cu majoritate de voturi.