Acord de fuziune între Deutsche Boerse și London Stock Exchange Group

Operatorii Burselor din Frankfurt (Deutsche Boerse) și Londra (London Stock Exchange Group – LSE) au anunțat marți în mod oficial că au ajuns la un acord de fuziune în urma căruia speră să realizeze economii de 450 milioane de euro (499 milioane de dolari), transmit DPA, Bloomberg și Reuters. Fuziunea va da naștere celui mare operator bursier european, capabil să concureze cu rivalii din SUA și Asia, atât timp cât rivalele nu vor reuși să atace acordul și autoritățile de reglementare îl vor aproba. Este cel mai mare acord între doi operatori bursieri de când operatorul american Intercontinental Exchange Inc (ICE) a achiziționat NYSE Euronext, în noiembrie 2013. Sediul legal va fi în capitala Marii Britanii și vor fi menținute operațiunile din Londra și Frankfurt. Acționarii Deutsche Boerse urmează să dețină 54,4% din acțiunile noii entități, în timp ce acționarii LSE vor controla restul de 45,6%. Cele două companii sunt evaluate la 30,5 miliarde de dolari. Este a treia oară când operatorul bursier german încearcă să preia LSE. Precedentele încercări au eșuat în 2000 și 2005. Reducerile de costuri au reprezentat un element important care i-a determinat pe acționarii celor două companii să accepte o fuziune, în condițiile în care Intercontinental Exchange a confirmat că analizează o posibilă contraofertă pentru LSE. Directorul general al Deutsche Boerse, Carsten Kengeter, va fi șeful noii entități, în timp ce președinte va fi Donald Brydon iar director financiar va fi David Warren. ‘Întărirea legăturilor dintre principalele centre financiare ale Europei, Frankfurt și Londra, și construirea unei rețele de-a lungul Europei, cu Luxemburg, Paris și Milano, va întări piețele europene de capital. Este o evoluție logică pentru companiile noastre într-o industrie care se schimbă în mod fundamental’, a afirmat Kengeter. Fuziunea dintre London Stock Exchange și Deutsche Boerse va da naștere la patru mari companii de trading care vor devansa cu mult rivalii în termeni de valoare de piață și amploare globală: ICE și CME în SUA, LSE-DB în Europa și Hong Kong Exchanges and Clearing în Asia.